Primarul Timişoarei Dominic Fritz şi ministrul Mediului Diana Buzoianu au semnat contractul de finanţare pentru realizarea primului parc fotovoltaic al oraşului, cu o valoare care depăşeşte 32 de milioane de lei.
”Primarul Dominic Fritz şi ministra Mediului, Diana Buzoianu, au semnat contractul de finanţare pentru realizarea primului parc fotovoltaic al oraşului. Valoarea totală a investiţiei este de 32.228.089 lei (TVA inclus), finanţarea fiind obţinută prin Fondul pentru Modernizare, gestionat de Ministerul Energiei”, anunţă Primăria Timişoarei.
„Parcul fotovoltaic va aduce beneficii directe pentru oraş: costuri mai mici, emisii reduse şi o infrastructură mai sustenabilă. Este doar unul dintre proiectele prin care transformăm Timişoara într-un oraş verde şi inteligent, capabil să îşi producă, din surse regenerabile, o parte semnificativă din energia pe care o consumă”, a declarat primarul Dominic Fritz.
În perioada următoare, municipalitatea va iniţia procedurile pentru lansarea achiziţiei de servicii de proiectare şi execuţie a lucrărilor. Noul parc fotovoltaic va avea o capacitate de 5,6 MW şi va produce anual, în medie, aproape 7.800 MWh de energie verde. Panourile solare vor fi instalate pe un teren de circa 20 de hectare, situat în apropierea staţiei de epurare din Freidorf. Energia generată va acoperi aproximativ două treimi din consumul necesar pentru iluminatul public din Timişoara, ceea ce va însemna o reducere semnificativă a costurilor lunare, în prezent estimate la peste 1,2 milioane de lei.
Pe lângă economiile financiare, proiectul Primăriei Timişoara va contribui şi la reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră cu aproximativ 4.800 echivalent tone de CO₂ anual.
”Investiţia se înscrie într-un plan mai amplu al administraţiei locale de tranziţie către surse de energie regenerabilă şi reducere a poluării. Printre alte proiecte în derulare se numără şi parteneriatul strategic cu OMV Petrom, care vizează utilizarea energiei geotermale pentru sistemul de încălzire al oraşului”, precizează sursa citată.


