Copaci doborâţi în urma unei furtuni, la Iaşi/ Un arbore a căzut peste un autoturism în care se afla o persoană, aceasta fiind scoasă de pompieri/ Un alt pom, căzut în curtea Institutului Regional de Oncologie

#image_title

Mai mulţi copaci au fost doborâţi, miercuri după-amiază, la Iaşi, în timpul unei furtuni puternice. Astfel, un arbore a căzut peste un autoturism oprit, în care se afla o persoană, aceasta fiind eliberată de pompieri. Un alt copac a căzut în curtea Institutului Regional de Oncologie, fără a se înregistra victime. Alţi arbori au fost puşi la pământ pe şoseaua Rediu.

Potrivit ISU Iaşi, pompierii au intervenit pe strada Pinului, în municipiul Iaşi, după ce un arbore a căzut peste un autoturism staţionat. Acolo s-a deplasat un echipaj de intervenţie de la Detaşamentul 1 de Pompieri Iaşi, cu o autospecială de stingere şi 5 pompieri militari.

”La sosirea echipajului, s-a constatat că o persoană era blocată în autoturism. Aceasta era conştientă şi nu a necesitat îngrijiri medicale. Salvatorii au acţionat prompt pentru îndepărtarea arborelui şi eliberarea în siguranţă a persoanei”, a precizat sursa citată.

De asemenea, echipajele Detaşamentului 1 de Pompieri Iaşi au fost solicitate să intervină la Spitalul IRO, unde un arbore a căzut în curtea unităţii medicale, din cauza condiţiilor meteorologice severe.

”La faţa locului a acţionat o autospecială pentru intervenţie şi descarcerare (AID) cu 2 cadre militare, pentru degajarea elementelor căzute şi asigurarea zonei. Din fericire, nu au fost înregistrate victime”, a adăugat ISU.

În prezent, un echipaj din cadrul Detaşamentului 1 de Pompieri Iaşi intervine cu o autospecială pentru degajarea a trei arbori căzuţi pe carosabil, pe şoseaua Rediu, în municipiul Iaşi. Intervenţia are ca scop eliberarea căii de acces şi prevenirea unor evenimente rutiere nedorite. Circulaţia în zonă poate fi temporar afectată, a menţionat sursa citată.

 

Kremlinul anunţă că Putin şi Witkoff au avut discuţii „utile”, care au durat câteva ore, şi au schimbat „semnale” cu privire la problema Ucrainei. Ce ofertă i-ar putea face Moscova lui Trump, ca să amâne sancţiunile

Formula 1: Pilotul Franco Colapinto a suferit un accident în Ungaria, în timpul testelor Pirelli