Copiii ucraineni, victimele suferințelor provocate de Rusia, conform unui raport ONU

„Drepturile lor au fost subminate în fiecare aspect al vieţii, lăsând cicatrici adânci, atât fizice, cât şi psihosociale”, a declarat Înaltul comisar al ONU pentru drepturile omului, Volker Turk.

„În cele patru regiuni ale Ucrainei care au fost anexate ilegal de Federaţia Rusă în 2022, copiii au fost grav afectaţi de încălcări ale drepturilor omului… între care execuţii sumare, detenţie arbitrară, violenţă sexuală legată de conflict, tortură şi rele tratamente”, se arată în raport.

Cinci băieţi şi două fete au fost executaţi sumar în 2022 şi 2023, raportul menţionând că uciderea intenţionată a civililor reprezintă o crimă de război şi o încălcare gravă a Convenţiilor de la Geneva.

Unii copii au fost nevoiţi să participe la antrenament militar-patriotic, inclusiv să cânte imnul rusesc şi să urmeze programa şcolară rusă – încălcând dreptul internaţional umanitar.

Transferul a cel puţin 200 de copii în Rusia şi pe teritoriul ucrainean ocupat de trupele ruse, între februarie 2022 şi decembrie 2024, poate echivala cu crime de război, se arată în raport.

Ucraina a afirmat că răpirile a zeci de mii de copii care au fost duşi în Rusia sau pe teritoriul ocupat de trupele Moscovei fără consimţământul familiilor lor reprezintă o crimă de război care se încadrează în definiţia de genocid din tratatul ONU.

În martie 2023, Curtea Penală Internaţională (CPI) a emis mandate de arestare pe numele preşedintelui rus Vladimir Putin şi a comisarului rus pentru drepturile copiilor, Maria Lvova-Belova, în legătură cu răpirea copiilor ucraineni. Rusia a denunţat mandatele drept „revoltătoare şi inacceptabile”.

Rusia nu a reuşit să furnizeze Agenţiei Centrale de Urmărire (CTA) informaţii detaliate despre aceşti copii, împiedicând încercările familiilor de a-i găsi, se arată în raport.

Circa 50.000 de persoane au fost date dispărute în războiul dintre Ucraina şi Rusia în ultimul an, a anunţat în februarie Comitetul Internaţional al Crucii Roşii (CICR).

Peste 600 de copii au fost ucişi între 24 februarie 2022 şi 31 decembrie 2024 în Ucraina, inclusiv în teritoriile ocupate, a anunţat Înaltul Comisariat al ONU pentru Drepturile Omului. Cel puţin 737.000 de copii au fost strămutaţi şi alţi 1,7 milioane erau refugiaţi.

Sursa: www.stiripesurse.ro

Ziua Mondială a Sindromului Down: Gest simbolic al medaliaţilor olimpici Ana Maria Brânză, Ionela Tîrlea şi Mihai Covaliu

Ucraina acuză Rusia de Operațiune sub steag fals, pentru a învinui Kievul de aruncarea în aer a negocierilor