Copil de 5 ani, înecat într-un canal colector în timp ce se afla la scăldat

”La data de 8 iunie a.c., în jurul orei 14.42, Inspectoratul de Poliţie Judeţean Bihor a fost sesizat, prin SNUAU 112, cu privire la faptul că, în localitatea Aştileu, judeţul Bihor, un minor de 5 ani, din Ortiteag, judeţul Bihor, s-ar fi înecat într-un canal colector, în timp ce se afla la scăldat”, a transmis, duminică, ISU Bihor, potrivit News.

Sursa citată a precizat că la faţa locului s-au deplasat de urgenţă echipaje ale poliţiei şi echipaje medicale, însă, în ciuda manevrelor de resuscitare efectuate, a fost declarat decesul acestuia.

Cauza exactă a decesului urmează a fi stabilită în urma efectuării necropsiei.

Poliţiştii Secţiei nr.7 de Poliţie Rurală Tileagd continuă cercetările sub supravegherea unui procuror, pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care s-a produs tragicul eveniment.

„Lilo & Stitch” a învins „Ballerina” la box office, iar spin-off-ul „John Wick” a debutat cu încasări de 25 de milioane de dolari – VIDEO

Preşedintele Geely avertizează asupra ”supracapacităţii serioase” din industria auto globală şi opreşte extinderea fabricilor