Un copil de cinci ani a căzut, luni seară, de la etajul opt al unui bloc din sectorul 2 al Capitalei, la o zi de la un incident similar cu un alt copil de aceeaşi vârstă, care a muritdupă ce a căzut de la etajul al nouălea al unui bloc din sectorul 1. Potrivit Poliţiei Capitalei, la acest moment echipajul medical sosit la faţa locului acordă minorului primele îngrijiri medicale, încercând să-i salveze viaţa.
Poliţia Capitalei informează, luni seară, că poliţişti din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti – Secţia 9 Poliţie au fost sesizaţi, prin apel 112, în legătură cu cu un minor căzut de la etaj, la o adresă din Sectorul 2.
Deplasându-se la faţa locului, poliţiştii din cadrul subunităţii au constatat că aspectele sesizate se confirmă, fiind găsit un copil, în vârstă de cinci ani, căzut de la etajul opt al imobilului în care locuia.
De asemenea, la adresă s-a deplasat şi un echipaj medical, care, la acest moment, acordă primele îngrijiri medicale minorului, pentru salvarea acestuia.
La acest moment activităţile sunt în dinamică, pentru stabilirea tuturor circumstanţelor în care a avut loc evenimentul, mai precizează Poliţia Capitalei.
Cu o zi în urmă, un incident similar s-a petrecut în sectorul 1 al Capitalei, unde un copil de aceeaşi vârstă a căzut de la etajul al nouălea al blocului în care locuia. Potrivit Poliţiei Municipiului Bucureşti, echipajul medical ajuns la locul accidentului a acordat primul ajutor copilului, însă, în pofida eforturilor depuse, au fost nevoiţi să declare decesul acestuia. Cazul respectiv a fost preluat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti.



