Corpul de Control al Ministerului Mediului a finalizat verificările la Rolsilva şi a constatat pierderi financiare masive, prime nejustificate în direcţii cu pierderi financiare, fonduri speciale gestionate defectuos, dar şi suspiciuni de corupţie. În perioada 2023–2024, profitul brut s-a prăbuşit cu peste 83%, a relevat controlul, multe dintre direcţii având pierderi constante. Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, trimite raportul la Parchetul General.
”Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor (MMAP) a finalizat, prin Corpul de Control, o acţiune amplă de verificare a Regiei Naţionale a Pădurilor (RNP) – Romsilva şi, punctual, a Direcţiei Silvice Maramureş. Rezultatele sunt extrem de grave: pierderi financiare masive, prime nejustificate acordate în direcţii cu pierderi, fonduri speciale gestionate defectuos şi suspiciuni care au dus la sesizarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. În urma acestor concluzii, ministra Diana Buzoianu a transmis astăzi raportul corpului de control către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie”, a transmis, marţi, Ministerul Mediului, într-un comunicat de presă.
Diana Buzoianu a afirmat că ”acest raport confirmă o realitate ascunsă sub preş ani de zile: pierderi economice tolerate, lipsă de control, complicităţi locale şi o cultură organizaţională care nu mai serveşte interesul public”.
”Pădurile României nu pot fi gestionate de o instituţie care îşi pierde direcţia şi îngroapă adevărul sub birocraţie. Reforma Romsilva este nu doar necesară, ci inevitabilă. Vom lua cele mai drastice măsuri pentru a asigura respectarea legii, şi vom colabora cu instituţiile de anchetă pentru a face lumină. Tocmai în acest sens am decis astăzi să trimitem raportul de control către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Este responsabilitatea noastră faţă de cetăţeni şi faţă de pădure”, a declarat ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor, Diana Buzoianu.
Potrivit datelor transmise de oficialii ministerului, controlul a vizat patru direcţii esenţiale: evoluţia indicatorilor financiari, gestiunea resurselor umane şi a cheltuielilor de personal, utilizarea fondului de conservare şi regenerare a pădurilor, precum şi gestionarea fondului de accesibilizare.
”Rezultatele obţinute evidenţiază disfuncţionalităţi majore şi un management profund deficitar. În ceea ce priveşte performanţa financiară a Regiei, concluziile sunt îngrijorătoare. În perioada 2023–2024, profitul brut s-a prăbuşit cu peste 83%, de la 251,9 milioane lei în 2023 la doar 42,2 milioane lei în 2024. Comparativ cu anul 2022, scăderea este şi mai dramatică, de aproape 90%. Această tendinţă negativă reflectă lipsa unor mecanisme eficiente de control, alocarea defectuoasă a resurselor şi o toleranţă sistemică la ineficienţă”, se arată în comunicatul de presă.
Pe întreg intervalul 2020–2024, şase Direcţii Silvice (DS) – Bistriţa Năsăud, Constanţa, Dolj, Mehedinţi, Teleorman şi Tulcea – au înregistrat pierderi financiare în fiecare an, însumând zeci de milioane de lei. Alte patru direcţii (Caraş-Severin, Gorj, Maramureş şi Sălaj) au avut pierderi consistente în cel puţin doi ani consecutiv.
”Deşi vedem clar pierderi uriaşe în mai multe direcţii silvice an după an, au fost acordate în mod nejustificat prime şi calificative de «foarte bine» şi «bine» angajaţilor din direcţiile respective. De exemplu, în 2021 şi 2022, s-au acordat premii în valoare de peste 25 de milioane de lei în direcţii care cumulau pierderi de aproape 70 de milioanede lei. În total, conform raportului corpului de control, premiile nejustificate acordate în perioada 2021–2023 au provocat un prejudiciu estimat la peste 46 de milioane de lei. Este o realitate care, pur şi simplu, nu poate fi trecută cu vederea pentru că arată un mod disfuncţional în care pădurile noastre sunt gestionate pentru a se da bonusuri şi tot felul de alte beneficii”, a subliniat Diana Buzoianu.
Potrivit datelor transmise de minister, raportat la suprafaţa fondului forestier administrat, discrepanţele de performanţă între direcţii sunt inexplicabile.
În 2024, DS Arad (101.000 ha) a raportat o pierdere de peste 14,7 milioane lei, în timp ce DS Argeş (112.000 ha) a înregistrat profit brut de peste 3,6 milioane lei. Aceste diferenţe indică un management neperformant în mai multe structuri teritoriale.
”Au fost analizaţi inclusiv indicatori precum cheltuieli de personal/cifra de afaceri. Rezultatele sunt halucinante. Există direcţii întregi în care, ani la rând, cheltuielile cu personalul au depăşit cifra de afaceri. Un exemplu din cadrul raportului: la nivelul Direcţiei Silvice Constanţa, în anul 2024, cheltuielile de personal au depăşit de aproape 3 ori cifra de afaceri (289,59%). Mă întreb: ce instituţie publică, cu un rol vital pentru gestionarea unor resurse care trebuie să ajungă şi generaţiilor viitoare şi pentru protejarea unor comori naţionale, poate livra rezultate cu astfel de cifre în spate? Este clar că e nevoie uriaşă de reformă a Romsilva, pentru a ne asigura că misiunea lor este şi îndeplinită”, a precizat Diana Buzoianu.
Pogtrivit comunicatului citat, analiza fondului de conservare şi regenerare a pădurilor – o componentă esenţială pentru viitorul pădurii – indică, de asemenea, un haos contabil.
”Deşi în anul 2024 soldul fondului era aparent pozitiv (389 milioane lei), transferurile interne şi dezechilibrele dintre direcţii au generat un deficit real de peste 24,7 milioane lei. Conform datelor raportate, în mai mulţi ani, între 2020–2024, soldul fondului a fost negativ, ceea ce ridică semne de întrebare serioase privind gestionarea acestor resurse”, se mai arată în comunicatul de presă.
Potrivit documentului, constatările controalelor efectuate de Corpul de Control justifică pe deplin sesizarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în vederea continuării cercetărilor pentru fapte cu caracter penal, precum şi declanşarea urgentă a procesului de reformă structurală a RNP – Romsilva.