Corpul defunctului Papă Francisc urmează să fie expus credincioşilor începând de miercuri în Bazilica Sfântul Petru. Cauzele morţii Papei, în reşedinţa sa, Sf. Martha, urmează să fie făcute publice luni seara, după constatarea decesului

Vaticanul urmează să transfere corpul Papei Francic I, care a decedat luni, la vârsta de 88 de ani, începând de miercuri, în Bazilia Sf. Petru, unde va fi expus credincioşilor, anunţă într-un comunicat Sfântul Scaun, relatează AFP.

”Transferul corpului Sfântului Părinte la Bazilica Vaticanului în vederea omagiului tuturor credincioşilor ar putea avea loc miercuri dimineaţa”, anunţă într-un comunicat serviciul de presă al Sfântului Scaun.

Directorul serviciului, Matteo Bruni, precizează că un anunţ final în acest sens urmează să aibă loc marţi seara, după prima Congregaţie a Cardinalilor.

Corpul Papei defunct urmează să fie depus în sicriu luni seara, la ora 18.00 GMT (21.00, ora României), în Capela Reşedinţei Sf. Martha, la Vatican, unde a locuit de când a fost ales, a anunţat într-un comunicat Vaticanul.

”În această luni seara, 21 aprilie, la ora (locală) 20.00 (21,00, ora României),. Eminenţa Sa Prea Reverndul Cardinal Kevin Joseph Farrell, carmelengo al Sfintei Biserici Romane, va prezida ritul certificării decesului şi depunerea corpului în sicriu”, anunţă aceeaşi sursă.

Papa Francisc a murit în locuinţa sa, în reşedinţa Sf Martha, în Cetatea Vaticanului, unde a locuit de când a fost ales în 2013, anunţă serviciul de presă al Sfântului Scaun.

Cauzele morţii sale la vârsta de 88 de ani urmeză să fie făcute publice ”perobabiul” luni seara, după constatarea oficială a decesului Papei argentinian, prevpzută la ora locală 20.00 (21.00, ora României), precizează acesta.

Decesul Papei Francisc – Real Madrid a ţinut un minut de reculegere. Omagii în Spania / Mesajul clubului de suflet al Suveranului Pontif

Inter Milano a capotat la Bologna şi o relansează pe Napoli în cursa pentru titlu în Serie A