Corvinul Hunedoara anunţă venirea fundaşului portughez Pedro Albino

Clubul Corvinul Hunedoara a anunţat, vineri, că a obţinut serviciile fotbalistului portughez Pedro Emanuel de Sousa Albino.

Fundaşul dreapta în vârstă de 26 de ani a semnat un contract pe un an, cu posibilitate de prelungire.

Lusitanul ajunge la Hunedoara de la CSM Focşani, pentru care a evoluat în acest sezon în 13 partide (9 din postură de titular), marcând două goluri – ambele în partida disputată chiar împotriva Corvinului, la Hunedoara.

Anterior, Albino a jucat pentru Ceahlăul Piatra Neamţ, bifând 24 partide, reuşind un gol şi 3 pase decisive. Format la Sporting Lisabona, portughezul a mai evoluat, la nivel de juniori, la Estoril şi Olhanense, pentru cei din urmă debutând şi la nivel de seniori, îmbrăcând apoi şi tricoul celor de la FC Amora, Farense şi Leiria, până la trecerea sa la fotbalul românesc.
 

INS: Sosirile înregistrate în structurile de primire turistică, în primele 11 luni din 2024, au însumat 13,3 milioane persoane, în creştere cu 4,4%. Cei mai mulţi turişti străini au venit din Germania, Italia şi Israel

Preşedintele Iohannis a promulgat legea care instituie ziua de 31 mai ca „Ziua naţională a conştientizării riscurilor asociate consumului de droguri”