COSR a anunţat, marţi, că a fost confirmată numirea lui Mihai Covaliu de către Comitetul Executiv al Asociaţiei Comitetelor Olimpice Europene, în funcţia de funcţia de preşedinte al Comisiei de Coordonare pentru Jocurile Europene Istanbul 2027, în cadrul reuniunii de la Roma.
”Membru al Comitetului Executiv EOC, preşedinte al Comitetului Olimpic şi Sportiv Român şi campion olimpic la sabie, Mihai Covaliu va conduce supravegherea pregătirilor celei de-a patra ediţii a celui mai important eveniment multisportiv european, Jocurile Europene Istanbul 2027. El va fi sprijinit de un Grup Special pentru Diplomaţie, aprobat de EOC, care va fi condus de Zlatko Mateša, membru al Comitetului Executiv EOC şi fost prim-ministru al Croaţiei”, anunţă COSR.
Comitetul Executiv de la Roma, condus de preşedintele EOC Spyros Capralos, a confirmat şi decizia luată în decembrie 2024, privind participarea sportivilor tineri din Belarus la Festivalul Olimpic al Tineretului European (FOTE) de vară Skopje 2025, în calitate de atleţi neutri individuali, sub condiţii stricte – fără utilizarea simbolurilor sau steagurilor naţionale. De asemenea, s-a agreat că sportivii din Belarus vor putea concura purtând echipamentul oficial al Comitetului Olimpic din Belarus.
”De asemenea, s-au prezentat actualizări privind pregătirile pentru Festivalul Olimpic al Tineretului European – Skopje 2025, care va avea loc în perioada 20–26 iulie 2025, iar noul secretar general al EOC, Carlo Mornati, trezorierul Peter Mennel şi CEO-ul Dr. Jan Lehmann au susţinut rapoarte de progres în faţa membrilor”, mai precizează COSR.
În cadrul aceleiaşi reuniuni de la Roma, au fost confirmaţi preşedinţii comisiilor de specialitate ale EOC pentru mandatul 2025–2028, după cum urmează:
• Comisia de Comunicare – Danka Hrbeková (Barteková) – Slovacia
• Comisia pentru Cultură şi Educaţie – José Manuel Araújo – Portugalia
• Comisia pentru Digital, Tehnologie şi Inteligenţă Artificială – Victoria Cabezas – Spania
• Comisia pentru Relaţii Internaţionale şi Afaceri Europene – Jean-Michel Saive – Belgia
• Comisia pentru Esports – Emma Terho – Finlanda
• Comisia EYOF – Liney Rut Halldórsdóttir – Islanda
• Comisia pentru Egalitate de Gen, Diversitate şi Incluziune – Anneke van Zanen-Nieberg – Ţările de Jos
• Comisia de Coordonare Istanbul 2027 – Mihai Covaliu – România
• Comisia Juridică – Thomas Weikert – Germania
• Comisia de Marketing – Franjo Bobinac – Slovenia
• Comisia Medicală şi Anti-Doping – (preşedinte în curs de confirmare)
• Comisia pentru Sustenabilitate şi Societate Activă – Annamarie Phelps – Marea Britanie.