Covaliu: Avem de ce să fim bucuroşi şi încrezători. Sunt absolut convins că vor mai veni medalii / Lipă: Mai avem canoe, lupte, haltere, atletism. România se poate prezenta cu un rezultat de excepţie la această ediţie a JO

Mihai Covaliu, preşedintele Comitetului Olimpic şi Sportiv Român, a declarat, miercuri, la sosirea delegaţiilor de canotaj, gimnastică şi tenis de masă de la JO de la Paris, că este convins că pentru România vor mai veni medalii.

“Canotajul, gimnastica şi tenisul de masă astăzi s-au întors în ţară. Felicitări sportivilor care au reuşit să câştige medalii. Şi sportiviilor care nu au reuşit de data aceasta să câştige medalii. I-am văzut pe câţiva dintre ei supăraţi, e bine, înseamnă că le pasă. Până acum palmaresul este de şapte medalii, suntem deocamdată în primele 20 de naţiuni ale lumii. Avem de ce să fim bucuroşi, de ce să mulţumim, să fim încrezători că în continuare sportivii din Team Romania vor câştiga medalii. Aceşti sportivi au reuşit după o muncă extraordinară şi după o competiţie incredibil de grea. Suntem mândri de ei, de sportivii de la canotaj. Sunt cele mai frumoase medalii de multe ediţii încoace. Sunt absolut convins că medalii vor mai veni”, a spus Covaliu.

Preşedinta Agenţiei Naţionale pentru Sport, Elisabeta Lipă, a declarat că pentru România Paris 2024 poate fi o ediţie de excepţie a Jocurilor Olimpice.

“Este o ediţie foarte grea. Celor care sunt în febra competiţiei le doresc mult succes. Mai avem canoe, lupte, haltere, atletism, deci România se poate prezenta cu un rezultat de excepţie la această ediţie. Avem potenţial, avem obligaţia să avem grijă de ei ca pentru următoarea ediţie a JO să fim la fel de bucuroşi, dacă nu mult mai bucuroşi”, a afirmat Lipă.

 

Predoiu, despre lupta antidrog: România este o ţară de consum şi o ţară de tranzit. Din fericire, nu este încă ţară de producţie sau de desfaceri de mari cantităţi / Care sunt localităţile cele mai cunoscute pentru trafic şi consum

UPDATE – Camelia Voinea: Merg până în pânzele albe, până se va face dreptate. Sper să se dea rezultatul mâine / Declaraţia sportivei la revenirea în ţară