Covasna: Două incendii soldate cu victime au avut loc, sâmbătă, în localităţile Zălan şi Covasna

Trei incendii au izbucnit, sâmbătă dimineaţă, în localităţi ale judeţului Covasna, două dintre soldându-se cu pierderea de vieţi omeneşti. Victimele sunt un bărbat de 57 de ani o femeie de 87 de ani surprinşi de flăcări în interiorul locuinţelor.

Pompierii militari din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Mihai Viteazul” Covasna au intervenit, sâmbătă dimineaţă, pentru stingerea a trei incendii produse în localităţile Covasna, Zălan şi Sita Buzăului.

„Din păcate, două dintre aceste evenimente s-au soldat cu pierderi de vieţi omeneşti”, anunţă oficialii ISU Covasna

Primul incendiu a fost anunţat în jurul orei 07:00, în oraşul Covasna, unde flăcările au cuprins o locuinţă pe o suprafaţă de aproximativ 60 de metri pătraţi. În momentul în care echipajele de salvare au ajuns la faţa locului, casa ardea în totalitate, existând risc de propagare la un imobil învecinat. În interiorul casei a fost găsit un bărbat mort. Victima avea 57 de ani.
Cauza probabilă a acestui incendiu este în curs de stabilire.

Al doilea incendiu a fost raportat în jurul orei 08:30, în localitatea Zălan.

„Flăcările au cuprins camera de zi a unei locuinţe, pe o suprafaţă de aproximativ 10 metri pătraţi, cu risc de propagare la întreaga casă. Echipajele Detaşamentului 1 Sfântu Gheorghe au intervenit cu două autospeciale de stingere, o autospecială pentru salvare de la înălţimi şi un echipaj SMURD. Din păcate, în interior a fost descoperit trupul neînsufleţit al unei femei în vârstă de 87 de ani. Cauza probabilă a incendiului este focul deschis în spaţiu închis”, precizează ISU Covasna.

Foto: ISU Covasna
Foto: ISU Covasna

Al treilea incendiu a fost semnalat în jurul orei 10:00, în localitatea Sita Buzăului. Incendiul a izbucnit, cel mai probabil din cauza unui coş necurăţat de funingine, la nivelul tavanului dintre etajul 1 al casei şi pod, pe o suprafaţă de aproximativ 2 metri pătraţi. În urma evenimentului nu s-au înregistrat fără victime.

Cea mai vârstnică persoană din lume, japoneza Tomiko Itooka, a murit la 116 ani

Aglomeraţie pe pârtiile de la Sinaia. Administratorii domeniului schiabil anunţă că sâmbătă sistează vânzarea cartelelor pentru urcare la ora 15:00