Acum vreo 10 ani, dacă vizitai Ungaria, puteai vedea în orașe sau pe marginea autostrăzilor panouri uriașe cu figura demonizată a lui George Soros; erau mii de astfel de panouri peste tot, mai multe chiar decât am avut parte noi, în România, odată cu campania lui Nicolae Ciucă. Putem spune că ungurii își calculau și ei drumurile în „soroși”, așa cum noi le-am calculat în „ciuci”. Era, de fapt, o formulă prin care Viktor Orban și FIDESZ transmiteau regimului Barack Obama că nu se vor supune strategiilor impuse de la Washington. Între timp, sorosismul a intrat în vorbirea curentă, mai ales în țările foste comuniste, acolo unde miliardarul și-a dezvoltat strategiile de preluare a puterii politice. În multe dintre aceste țări, precum România, Moldova sau chiar Ucraina, strategia sorosistă a reușit și au fost impuse regimuri politice controlate direct din SUA, prin intermediul unor agenți autohtoni, ce compuneau rețeaua Soros, aceștia fiind impuși în funcții politice, administrative sau în justiție. Populația, însă, trebuia să fie manipulată spre a-i vota și apoi susține pe acești agenți, deveniți reprezentanți ai puterii, și atunci, din fonduri furnizate de către Fundația Soros sau prin alte ONG-uri asociate, în mod masiv cu banii USAID, o mare parte din presă era finanțată astfel, cu comandă expresă de a susține public doar pozițiile recomandate de la Washington. Adică scriai sau vorbeai în direcția impusă, primeai banii; dacă defectai, finanțarea se întrerupea brusc, dar n-au prea fost astfel de cazuri, pentru că banii erau mulți și au fost mulți în ultimele trei decenii și ofereau pseudo-jurnaliștilor o viață de huzur: case, mașini, vacanțe, femei. Așa să pricepeți că s-a distrus încrederea în presă.
Procedura aceasta pe care v-am descris-o a fost, însă, în mod îndelung pregătită și a început imediat după 1989, anul în care regimurile comuniste au fost prăbușite. Soros era un imigrant american de succes, provenit din Ungaria, evreu de origine, și, fiind recrutat de către CIA, a executat, la rândul său, operațiuni utile de recrutare a unor personaje cu potențial de viitor din țările foste comuniste, printre care și tânărul Viktor Orban, care, de altfel, a și fost folosit de către Soros la dărâmarea regimului comunist de la Budapesta. Imediat după 1990, Soros a fost transformat în miliardar, peste noapte, overnight, obținând astfel fondurile necesare proceselor de recrutare și mituire, dar la un alt nivel. Procedura despre care vorbesc a fost simplă: e vorba despre celebra „lovitură bursieră”, cică, dată lirei britanice, pe care Soros a executat-o, fiind asistat de către intelligence-ul american, în special CIA, intrându-i astfel în conturi, peste noapte, miliarde de dolari, pe care, apoi, sub îndrumarea CIA, a început să le folosească în programele de burse sau de finanțări ale ONG-urilor ce acționau sub deviza „Societății Deschise”, dacă vă amintiți, un concept plagiat, de fapt, de la filozoful austriac Karl Popper. Programul de burse de studii în SUA oferit unor tineri cu potențial de elite din țările foste comuniste a însemnat, de fapt, prieteni goldiști, cel mai amplu program și proces de recrutare a viitorilor agenți ai Statelor Unite ale Americii.
Exemplul meu personal este relevant și îl relatez pe scurt. În 1997, aveam 27 de ani, și conduceam cu succes o rețea de trei ziare locale în județele Cluj, Alba și Bistrița Năsăud, și am fost anunțat prin Freedom House că am fost selectat pentru o bursă de studiu al managementului de presă din SUA. Au urmat două interviuri și un test de limbă engleză; le-am trecut pe toate, iar, în septembrie ’97, zburam deja la Washington pentru un stagiu de patru luni. Alături de mine au mai fost selectați încă câțiva tineri manageri din presa românească de atunci, celebri azi în mediul jurnalistic sau de business – nu-i pomenesc. Programul de studiu a fost, însă, extraordinar de interesant și folositor; includea și stadii de muncă în redacțiile unor ziare și televiziuni faimoase: Washington Post, New York Times, CNN, NBC etc.. Perioada, deși, repet, extrem de benefică în plan profesional, pentru mine a reprezentat un stres pe care nu-l anticipasem, deoarece a venit propunerea de recrutare către mine spre a lucra în folosul intelligence-ului american după absolvirea bursei din SUA. Propunerea mi s-a făcut de două ori: prima dată după două săptămâni de bursă, apoi încă o dată, la final, dar am refuzat-o de fiecare dată și, credeți-mă, n-a fost nicio bucurie pentru recrutori și eu am fost pus într-o situație dificilă. Culmea, deși pentru mine era limpede că n-am oferit satisfacții americanilor, în anul următor, 1998, am fost din nou selectat pentru un program, de doar o lună, de studii în SUA, de această dată, dar chiar mai intens și poate și mai interesant. Între timp eu devenisem director la Antena 1, în București. Era în august 1998, eram singurul român dintr-o pleiadă de alți circa 50 de tineri directori de presă de pe tot Globul, Europa, Asia, Africa. La finalul programului din 1998, mi s-a reiterat, din nou, propunerea de a fi recrutat; eu am refuzat-o din nou și asta a fost toată povestea. Fac o precizare: cheltuielile bursiere cu cele două ocazii au fost achitate de fundații similare cu Soros, dar și de către celebrul astăzi USAID.
Povestea mea e interesantă ca experiență de viață, dar pentru analiza de azi e important să vă spun că larga majoritatea colegilor de burse au acceptat recrutarea. Pozițiile pe care le-au ocupat, ulterior, în țările lor au fost ca urmare a acelor accepte pe care le-au dat și așa, prieteni, s-a format rețeaua de agenți așa-ziși Soros, cea pe care SUA și-au bazat strategiile ulterioare de preluare a puterii și a influenței publice în multe țări de pe Glob, în special în cele foste comuniste. Așa să priviți azi și necazul pricinuit unor zeci de mii de astfel de agenți acoperiți, care, prin desființarea USAID de către cuplul Trump-Musk nu doar că rămân fără venituri, și, asemenea roninilor (adică fără stăpân), dar, dacă vor urma dezvăluiri publice, aceștia vor apărea ca cetățeni ai țărilor lor, dar care au lucrat în beneficiul unei puteri străine, adică SUA. Iar asta, oriunde în lume, se încadrează penal.
Ce-i cu sorosismul, cred că acum știți mai bine. Deci așa apare și anti-sorosismul, mult mai ușor de explicat. Statele cu adevărat suverane nu și-au permis să recunoască public că au fost atât de penetrabile și de penetrate la nivel de intelligence și de exercitarea puterii statale și atunci au preferat să-l demonizeze pe Soros și să-l prezinte mult mai important decât ar fi, cam cum am făcut noi cu Coldea și cu Statul Paralel aici, la noi, în loc să admită aceste state victoriile serviciilor secrete americane, ce reușiseră să le infiltreze. Azi, anti-sorosismul a devenit o nouă modă, derivată din trumpism. În mediul politic este folosit în exces de către cei ce nu sunt în stare să prezinte proiecte coerente și eficiente, dar și cu priză la un public din ce în ce mai îndobitocit de rețelele de socializare, iar, în mediul de presă, anti-sorosismul apare ca o „vânătoare de vrăjitoare”, ce isterizează toate părțile, adică și pe cei vizați că ar fi acționat la manetă americană, dar și pe cei care, după zeci de ani de umilințe, ar vrea acum să primească satisfacție. Totul se desfășoară într-un mediu public bine descris încă de acum 10 ani de către marele Umberto Eco, ale cărui vorbe le reproduc în încheiere: „Rețelele de socializare dau drept de cuvânt unor legiuni de imbecili, care înainte vorbeau numai la bar, după un pahar de vin ,fără a dăuna colectivității. Erau imediat puși sub tăcere, în timp ce acum au același drept la cuvânt ca și un premiat cu Nobel. Este invazia imbecililor! Televiziunea a promovat idiotul satului față de care spectatorul se simțea superior. Drama Internetului este că l-a promovat pe idiotul statului ca purtător de adevăr”, a afirmat Umberto Eco, care, în plus, i-a invitat pe jurnaliști „să filtreze cu o echipă de specialiști informațiile de pe Internet, pentru că nimeni nu este în stare să priceapă astăzi dacă un site este credibil sau nu”.
un comentariu de Cozmin Gușă
