Filmul “Cravata Galbenă”, extraordinara poveste a lui Sergiu Celibidache, va putea fi vizionat în cinematografele din întreaga ţară, începând din 14 noiembrie. Realizat pe parcursul a mai bine de şapte ani de documentare, pregătire, filmări şi post-producţie, Cravata Galbenă este una dintre cele mai ample producţii cinematografice româneşti, un film despre geniu, sacrificiu şi puterea unui vis.
Premiera de gală a filmului a adus împreună nume importante din lumea artistică, culturală, politică, care au trăit intens emoţia acestei poveşti despre destinul extraordinar al lui Sergiu Celibidache.
Actorul Victor Rebengiuc a declarat la finalul proiecţiei: „Tocmai am văzut un film excepţional, puternic, emoţionant. Duceţi-vă să vedeţi Cravata Galbenă, n-o să vă pară rău”.
Artista Lora a subliniat impactul profund al filmului: „Rataţi o capodoperă dacă nu veniţi la film”.
Actorul Marian Râlea a mărturisit că filmul atinge sufletul spectatorului: „Un film pentru suflet. Vă invit să nu-l rataţi! Felicitări întregii echipe care a făcut ca acest proiect să ajungă la inimile noastre”.
Pentru Oana Gheorghiu, vicepremier, experienţa a fost una emoţionantă: „Extraordinar de emoţionant. Am plâns pe alocuri, mi-au dat lacrimile şi cred că este un film extraordinar pentru români şi pentru România”.
La rândul său, actorul Vlad Gherman a remarcat forţa identitară a poveştii: „E un film care pleacă de la rădăcinile noastre şi toţi românii, de toate vârstele, ar fi bine să vadă filmul ăsta”.
Filmul “Cravata Galbenă” va putea fi urmărit pe marile ecrane din întreaga ţară, în toate lanţurile de cinematografe.
“Ca de fiecare dată, la Cinema City suntem conştienţi de importanţa susţinerii cinematografului românesc şi suntem mândri de a fi contribuit financiar încă din faza de producţie a acestui grandios proiect, Cravata Galbenă. Povestea puternică, autentică, dublată de valoarea indubitabilă a realizării cinematografice, generează emoţii compleşitoare în rândul publicului, stârnind reacţii extraordinare: primele proiecţii speciale rulând cu casa plină, publicul invadând cinematografele şi centrele comerciale partenere, biletele epuizându-se rapid, un semn onorant de apreciere din partea publicului. La fel ca într-o orchestră, fiecare ne-am adus aportul în sprijinirea acestui proiect şi suntem foarte mândri de a fi fost parte a acestei echipe. E o mare bucurie să vedem că spectatorii recunosc şi apreciază aceste eforturi, concretizate într-o peliculă de suflet atât de specială, iar din 12 noiembrie vă aşteptăm cu entuziasm în cinematografele Cinema City din toată ţara ca spectatorii să se reunească cu fiecare reprezentaţie sub bagheta magică a marelui nostru dirijor Sergiu Celibidache”, a declarat Ioana Ionescu, Marketing Manager Cinema City România.
De asemenea, Victor Ciupercă, Managing Director Cineplexx, a spus: “În 1996 Maestrul Sergiu Celibidache dirija ultimul său concert, Simfonia Eroica. La aproape 3 decenii Maestro revine pe ecrane cu propria sa Simfonie. Cravata Galbenă. Recital actoricesc, implicare emoţională desăvârşită, acestea sunt ingredientele unui film de neratat şi de neuitat”.
Synopsis
Dintr-un colţ al României începe extraordinara poveste a unui copil cu un vis, care a cucerit lumea. Povestea lui Sergiu Celibidache. Este călătoria unui om care a refuzat orice compromis, de la copilăria trăită sub un tată autoritar în România interbelică, până la anii de foamete şi lupta pentru supravieţuire în Germania devastată de război. Un film despre curajul de a crede în ceea ce pare imposibil şi despre preţul plătit pentru a rămâne neclintit într-o lume a compromisurilor. Despre iubire, adevăr, integritate şi sacrificiu. Despre succesul care nu înseamnă nimic fără acceptarea şi recunoaşterea celor dragi. Şi despre dorul de acasă, care l-a însoţit mereu, oriunde s-ar fi aflat.
În rolurile principale sunt John Malkovich (Dangerous Liaisons, Being John Malkovich) şi Miranda Richardson (Tom & Viv, Damage), ambii dublu nominalizaţi la premiile Oscar, Ben Schnetzer (The Book Thief) şi Kate Phillips (Peaky Blinders, Downton Abbey). Sean Bean (Game of Thrones, The Lord of the Rings), laureat a două premii BAFTA, Anton Lesser (Game of Thrones) şi Charlie Rowe (Rocketman) completează distribuţia.

“Încerc să nu anticipez niciodată ce va gândi sau simţi publicul, dar aş spune că merită văzut pentru că Celibidache a avut o viaţă bogată şi fascinantă, a călătorit în întreaga lume şi a făcut ceea ce iubea, fără compromisuri. Cred că filmul merită văzut şi pentru istoria pe care o dezvăluie, pentru luptele care fac parte din acea istorie şi pentru că surprinde aspiraţia spre perfecţiune şi frumuseţea muzicii pe care o auzim.”, declară actorul John Malkovich.
Filmul este regizat de Serge Ioan Celebidachi, fiul dirijorului, care semnează şi scenariul împreună cu James Olivier. Din echipa de creaţie fac parte nume importante din industria cinematografică internaţională: directorul de imagine Peter Menzies, Jr. ACS, designerul de costume Alessandro Lai, designerul de machiaj, coafură şi prostetică Lynda Armstrong şi scenograful Vlad Vieru. Muzica originală este compusă de Kathryn Kluge şi Kim Allen Kluge, iar castingul internaţional este coordonat de Des Hamilton şi Georgia Topley.
“Acest film te încurajează să crezi în tine şi în destinul tău. Cel mai important este să îndrăznim să visăm. Apoi să avem curajul să facem saltul şi să ne urmăm visul până la capăt, chiar dacă asta presupune sacrificarea a ceea ce avem mai aproape de suflet: familia şi casa noastră. Este un exemplu spectaculos de determinare, de chemare a destinului şi de urmărire a unei pasiuni împotriva tuturor obstacolelor”, a spus regizorul filmului, Serge Ioan Celebidachi.
Producătorii filmului sunt Adela Vrînceanu Celebidachi, Cristina Dobriţoiu, James Olivier, Andrei Boncea şi Robert W. Cort.
“Cravata Galbenă” este o producţie Oblique Media, realizat în coproducţie cu Safe Frame, Avanpost Media, Frame Film şi Frame Film Illustrious Studio, realizată cu sprijinul Guvernului României prin programul derulat de Oficiul de Film şi Investiţii Culturale şi al Centrului Naţional al Cinematografiei.


