Cresc bursele pentru studenți. Unii dintre ei pot obține chiar și 1.000 de euro lunar

Ministerul Educaţiei a decis majorarea burselor pentru a reduce rata abandonului.

O finanțare mai bună a studenţilor poate reduce stresul financiar, iar ei se pot concentra mai mult asupra performanței academice. Creşterea burselor îi ajută să acopere cheltuieli esențiale, cum ar fi cazarea, mâncarea și materialele de studiu, mai ales pe cei care provin din medii defavorizate sau din zone rurale.

„Oferim programe de burse semnificative, bursele noastre sunt generoase. O bursă de performanță și cea mai înaltă performanță este undeva la 3.300 de lei, o bursă de performanță undeva la 1.500 de lei, o bursă socială este undeva la 900 de lei.

Mulți dintre tineri pot cumula acest tip de burse, astfel încât să ia o bursă de performanță, împreună cu o bursă socială, cu o bursă de mobilitate și cu una de companie, un tânăr poate merge undeva la 3, 4, 5.000 de lei pe lună.”, a declarat Mihnea Costoiu, rector Universitatea Politehnica București, potrivit Antena 3 CNN.

Bursele atractive pot, de asemenea, să descurajeze migrarea studenților în alte țări, atrăgându-i să își continue studiile și eventual cariera în România.

Tinerii cu studii superioare sunt mai bine pregătiți profesional și mai probabil să contribuie pozitiv la economia țării. În plus, susţinerea financiară duce şi la diminuarea abandonului şcolar.

Aproximativ 50% dintre studenţi renunţă la facultate, tocmai din cauza lipsei banilor, cei mai mulţi încă din primul an de studii.

Sursa: www.stiripesurse.ro

Volkswagen vizează disponibilizări şi reduceri cu 10% a salariilor, pe fondul planurilor de închidere a fabricilor din Germania, spune sindicatul

VIDEO Incendii la urnele de vot prin corespondență din Oregon și Washington – sute de buletine, distruse