Creştere cu 21% a numărului de pasageri pe Aeroportul Internaţional Sibiu în 2025 faţă de anul precedent / Director aeroport: Succesul pe termen lung al fiecărei rute depinde de utilizarea ei constantă

Aeroportul Internaţional Sibiu anunţă, luni, o creştere cu 21% a numărului de pasageri înregistraţi în anul 2025 faţă de anul precedent.

”Anul 2025 a confirmat o evoluţie clară pentru Aeroportul Internaţional Sibiu, atât în ceea ce priveşte volumul de trafic, cât şi relevanţa sa regională. Traficul total de pasageri a ajuns la finalul anului 2025 la 694.805 pasageri, comparativ cu 573.918 pasageri înregistraţi în anul 2024, ceea ce înseamnă o creştere de aproximativ 21% şi indică un interes susţinut pentru zborurile operate de la Sibiu”, au transmis, luni, reprezentanţii Aeroportului Internaţioonal Sibiu, într-un comunicat de presă.

Potrivit documentului citat, pe parcursul anului 2025, reţeaua de destinaţii disponibile de la Sibiu a fost extinsă prin introducerea a şapte rute noi: Basel, Frankfurt Hahn, Hamburg, Madrid, Roma Fiumicino, Birmingham şi Viena.

În sezonul de vară 2025, au fost operate zboruri charter către două noi destinaţii de vacanţă disponibile de la Sibiu: Larnaca (Cipru) şi Palma de Mallorca (Spania), diversificându-se astfel opţiunile de călătorie şi în scop de vacanţă pentru pasagerii din regiune.

”Extinderea ofertei de zboruri directe de la Aeroportul Internaţional Sibiu în anul 2025 a contribuit la îmbunătăţirea conectivităţii regiunii, fără a afecta stabilitatea rutelor deja operate, care au continuat să înregistreze un nivel constant de cerere şi interes din partea pasagerilor. August 2025 a marcat un moment de referinţă şi un record istoric pentru Aeroportul Internaţional Sibiu, devenind primul aeroport din România cu trafic anual sub 1 milion de pasageri care a depăşit pragul de 100.000 de pasageri înregistraţi în trafic într-o lună calendaristică”, se mai arată în comunicatul de presă.

Tot în anul 2025, la Aeroportul Internaţional Sibiu au fost eliminate restricţiile privind transportul lichidelor în bagajele de mână începând din 5 septembrie 2025, iar în 12 octombrie 2025 Aeroportul Internaţional Sibiu a fost primul aeroport din România pe care a devenit operaţional Sistemul de Intrare/Ieşire (EES) la controlul de frontieră.

”Experienţa anului 2025 a reconfirmat un aspect esenţial: menţinerea şi dezvoltarea rutelor depind de existenţa unei cereri constante şi sustenabile. Traficul stabil înregistrat pe rutele existente arată că acolo unde există cerere reală şi utilizare susţinută a zborurilor din partea pasagerilor care aleg să zboare din Sibiu, conexiunile pot fi consolidate pe termen lung, iar deciziile privind extinderea pot fi fundamentate solid. Rezultatele înregistrate sunt direct legate de alegerile pasagerilor, care, prin opţiunea de a zbura din Sibiu, contribuie categoric şi decisiv la menţinerea, consolidarea şi dezvoltarea conectivităţii aeriene a regiunii”, au mai transmis reprezentanţii aeroportului.

Aceştia consideră că ”pragul de 1.000.000 de pasageri este o ţintă ambiţioasă, dar realizabilă”.

”Rezultatele din 2025 ne arată clar că Aeroportul Internaţional Sibiu se dezvoltă într-un ritm sănătos, bazat pe cerere reală şi pe alegerile pasagerilor. Începerea anului 2026 cu lansarea unei rute noi spre Milano Bergamo este un semnal că există interes şi potenţial, însă succesul pe termen lung al fiecărei rute depinde de utilizarea ei constantă. Ne propunem să continuăm dezvoltarea aeroportului într-un mod responsabil, în acord cu nevoile comunităţii pe care o deservim”, a declarat Marius Ioan Gîrdea, director general al Aeroportului Internaţional Sibiu.

Activităţile Aeroportului Internaţional Sibiu R.A. se desfăşoară cu susţinerea financiară a Consiliului Judeţean Sibiu.

 

 

 

Creştere cu 21% a numărului de pasageri pe Aeroportul Internaţional Sibiu în 2025 faţă de anul precedent / Director aeroport: Succesul pe termen lung al fiecărei rute depinde de utilizarea ei constantă

Sud-africanul Saood Variawa a câştigat etapa a opta la Dakar, la clasa auto. Nasser al-Attiyah (Dacia Sandriders) este lider la general