Creştere cu peste 55% a numărului de cazuri noi de COVID-19, în perioada 29 iulie – 4 august faţă de săptămâna precedentă / S-au raportat 5.370 noi îmbolnăviri / 13 decese la persoane cu comorbidităţi

Institutul Naţional de Sănătate Publică (INSP) anunţă, marţi, o creştere cu peste 55% a numărului de cazuri noi de COVID-19 raportate în perioada 29 iulie – 4 august, respectiv 5.370 noi îmbolnăviri. S-au înregistrat 13 decese, la persoane cu comorbidităţi.

INSP anunţă, marţi, că, în săptămâna 29 iulie – 4 august 2024, au fost înregistrate 5.370 cazuri noi de persoane infectate cu SARS-CoV-2 (COVID-19), în creştere cu 55,8% faţă de săptămâna precedentă.

”1.716 dintre cazurile noi din ultima săptămână sunt ale unor pacienţi reinfectaţi, testaţi pozitiv la o perioadă mai mare de 90 de zile după prima infectare/o altă reinfectare. S-au raportat 13 decese datorate COVID-19: 12 decese noi, un deces care a survenit în urmă cu mai mult de o săptămână, toate persoanele prezentând comorbidităţi”, a transmis INSP în buletinul săptămânal.

Potrivit specialiştilor, au fost efectuate 1.232 teste RT-PCR şi 16.989 teste rapide antigenice, cu 42,9% mai multe decât în săptămâna anterioară.

Rata pozitivităţii a fost de 29,5%, în creştere cu 2,5%.

Până în prezent, pe teritoriul României au fost înregistrate 3.545.145 cazuri de infectare cu SARS-CoV-2. 68.995 persoane diagnosticate cu infecţie cu SARS-CoV-2 au decedat. Au fost prelucrate 14.022.302 teste RT-PCR şi 14.911.637 teste rapide antigenice”, a mai transmis sursa citată.

JO, handbal feminin: Danemarca şi Franţa, primele semifinaliste ale competiţiei olimpice; 26.458 spectatori la meciul Franţei, nou record de asistenţă

Indicii bursieri de pe Wall Street sunt în creştere; Indicele japonez Nikkei a consemnat cea mai bună zi din octombrie 2008