Creştere de peste 3% a acţiunilor Boeing după anunţarea ofertei salariale pentru oprirea grevei, dar analiştii sunt îngrijoraţi de reacţia angajaţilor

Acţiunile Boeing au crescut cu peste 3% luni, pe fondul speranţelor că o grevă paralizantă de cinci săptămâni se va încheia, deşi analiştii şi-au exprimat îndoielile că noul contract de muncă propus, dezvăluit în weekend, va obţine suficient sprijin din partea muncitorilor, transmite Reuters.

Aproximativ 33.000 de muncitori vor vota asupra propunerii de contract miercuri, după o grevă de peste o lună, care a oprit producţia avioanelor, inclusiv a celui mai vândut avion, 737 MAX.

Votul coincide şi cu publicarea rezultatelor financiare ale Boeing pentru al treilea trimestru, care vor include o pierdere considerabilă.

”Vedem propunerea ca un pas pozitiv. Rezolvarea rapidă a grevei este esenţială pentru îmbunătăţirea poziţiei financiare a companiei şi pentru susţinerea ratingului,” a declarat Ben Tsocanos, director pentru sectorul aerospaţial la agenţia de rating S&P Global, pentru Reuters.

Moody’s a refuzat să comenteze noua propunere. Agenţiile de rating au avertizat cu privire la o posibilă retrogradare, dacă greva continuă.

Noua propunere de contract, anunţată sâmbătă, include o creştere salarială de 35% pe o perioadă de patru ani, un bonus de ratificare de 7.000 de dolari, un plan de stimulente reinstituit şi contribuţii crescute la planurile de pensii 401(k) ale muncitorilor, inclusiv o contribuţie unică de 5.000 de dolari şi până la 12% în contribuţii din partea angajatorului.

Creşterea salarială şi bonusul de ratificare sunt o îmbunătăţire faţă de oferta anterioară, care a fost respinsă de muncitori, dar creşterile salariale sunt încă sub cererea sindicatului de 40% pe patru ani.

Matthew Akers de la Wells Fargo, care are o opinie pesimistă asupra acţiunilor Boeing, a spus că oferta s-ar putea să nu fie ratificată.

”Analiza noastră a peste 1.000 de comentarii online implică o opinie mai constructivă, dar încă insuficientă pentru a trece,” a spus Akers într-o notă.

Seth Seifman de la J.P. Morgan a estimat că majorările salariale ar putea creşte costurile Boeing cu peste 1 miliard de dolari, în timp ce o analistă a Jefferies, Sheila Kahyaoglu, a estimat cheltuielile legate de salarii la aproximativ 1,3 miliarde de dolari.

Noua propunere vine după săptămâni de discuţii tensionate între Boeing şi sindicatul IAM (International Association of Machinists and Aerospace Workers), ai cărui lideri s-au confruntat cu furia unor membri după ce au susţinut prima ofertă de la Boeing, care a fost respinsă de majoritatea muncitorilor.

Chiar dacă noul contract va fi acceptat de membri, compania se va confrunta cu provocarea de a restabili rapid producţia la nivelurile de dinaintea grevei.

”Bazat pe analiza noastră a grevelor anterioare de la Boeing, a fost nevoie de o medie de 6-12 luni după încheierea grevei pentru ca ratele de producţie să revină la nivelurile pre-grevă. În plus, impactul grevei asupra lanţului de aprovizionare deja fragil este incert,” au declarat analiştii de la RBC Capital Markets.

Oprirea lucrului a întrerupt producţia modelului Boeing 737 MAX şi a altor avioane de mari dimensiuni, precum 767 şi 777.

Într-o altă acţiune sindicală, aproximativ 5.000 de muncitori erau pregătiţi să revină la muncă la fabricile producătorului de avioane de afaceri Textron din Wichita, Kansas, după ce au votat pentru a accepta un contract pe cinci ani care prevedea creşteri salariale de 31%.

Într-un impuls pozitiv pentru Boeing, compania Emirates Airlines din Dubai a comandat cinci avioane cargo Boeing 777F luni şi va lua o decizie în acest an privind achiziţia de modele Boeing sau Airbus suplimentare.

 

Ciucă: Doamnei preşedinte Sandu şi tuturor autorităţilor din Republica Moldova le spun un lucru: rezistaţi! România este alături de voi în lupta pentru democraţie şi pentru un destin european

Brazilia: Nouă persoane, între care şapte membri ai unei echipe de canotaj, au murit într-un accident rutier