Crin Antonescu: Ieri-dimineaţă, am avut o întâlnire la Guvern cu preşedinţii celor trei partide şi liderul minorităţilor. Eu nu mi-am dorit această candidatură, dar este o situaţie politică foarte complicată

Crin Antonescu a declarat, luni, despre decizia de a candida la prezidenţiale, că duminică dimineaţă a vut o întâlnire la Guvern cu preşedinţii celor trei partide şi liderul minorităţilor, iar dânşii şi-au exprimat convingerea că sunt o soluţie pe care ar dori să o susţină, în calitate de candidat la preşedinţie. El a precizat că nu şi-a dorit această caniddatură şi nu a făcut niciun demers, dar este o situaţie politică foarte complicată.

”Nu pot să ajut să vă spun cum s-a ajuns ( să fiu eu candidatul, nr). După nişte contacte, nu pot să le spun discuţii, neoficiale cu lideri ai coaliţiei, ieri-dimineaţă, am avut o întâlnire la Guvern cu preşedinţii celor trei partide şi liderul minorităţilor, iar dânşii şi-au exprimat convingerea că sunt o soluţie pe care ar dori să o susţină, în calitate de candidat la preşedinţie”, a spus Crin Antonescu la Digi24. 

 

El a precizat că nu şi-a dorit această candidatură.

”Eu nu am făcut niciun demers de vreun fel privind această candidatură, am înţeles că aceasta este opinia lor, cred şi eu că este o situaţie politică foarte complicată. În faţa acestei propuneri, eu nu m-am dat la o parte şi am acceptat-o”, a mai spus Antonescu.

Antonescu a precizat că aproape zece ani a stat departe de prim-planul scenei politice.

”Da, am stat aproape 10 ani departe de politică. A fost o decizie perfect liberă a mea când am stabilit că am încheiat. Am părăsit politica foarte transparent şi fără lucru înceţoşat în spate. (…) Dacă astăzi mă întorc, o fac pentru că suntem într-o situaţie dificilă, critică”, a mai spus Crin Antonescu, arătând că este o situaţie dificilă, critică şi dacă forţe politice importante ca şi alţi oameni din societatea civilă cred asta a decis să intre în cursa pentru prezidenţiale.

 

 Despre o candidatură a lui Nicuşor Dan, Antonescu a arătat că ”poate să candideze oricine” şi nu poate impune nimeni un candidat.

 

”Şi-a anunţat intenţia primarul General. Am văzut în presă că şi-a anunţat intenţia domnul Funeriu, fostul ministru al Educaţiei. Cred că doamna Lasconi a afirmat că se consideră îndreptăţită având în vedere scorul bun din primul tur. Eu cred că este o competiţie deschisă”, a mai spus Crin Antonescu.

 

Belarus: Aleksandr Lukașenko anunță candidatura pentru un nou mandat de președinte

Peste 3.100 de copii amerindieni morţi în pensionate de asimilare în SUA, dezvăluie The Washington Post într-o anchetă