Crin Antonescu, întrebat dacă este afectat de clipurile care sugerează că este consumator de alcool: Nu. Dacă ar fi adevărat, poate că mi-ar afecta sănătatea / N-am violat pe nimeni, n-am sechestrat pe nimeni, că nu sunt canibal

Candidatul Coaliţiei pentru alegerile prezidenţiale, Crin Antonescu, a negat, sâmbătă, că ar fi consumator de alcool, lucru sugerat de unele clipuri care circulă în mediul online. ”N-am înţeles de unde a ieşit această calomnie”, a declarat Antonescu.

Crin Antonescu a fost întrebat, sâmbătă, într-o conferinţă de presă la Craiova, dacă este afectat de clipurile care circulă în mediul online şi care sugerează că ar fi consumator de alcool şi dacă este vreun sâmbure de adevăr în acestea.

”Nu, dacă ar fi adevărat, poate că mi-ar afecta sănătatea. Nu este adevărat, nu sunt abstinent, consum alcool probabil sub media oamenilor obişnuiţi. N-am înţeles de unde a ieşit această calomnie, dar…e binevenită, că lipsea din panoplie”, a răspuns Crin Antonescu.

El a precizat că nu are o problemă cu alcoolul, dar nici nu poate răspunde la tot ce apare.

”Am anunţat la un moment dat – încercând să preîntâmpin alte variante – că n-am violat pe nimeni, n-am sechestrat pe nimeni, că nu sunt canibal, mă rog, e infinită posibilitatea”, a mai afirmat candidatul Coaliţiei.

 

 

 

Mesaje RO-Alert în localităţin din judeţele Cluj şi Dâmboviţa, pentru a semnala prezenţa unor urşi

NBA: Ja Morant a fost amendat cu 75.000 de dolari pentru că a făcut cu mâna gestul care imita un pistol