Crin Antonescu: Preşedintele care va fi ales în 18 mai va găsi un guvern în funcţiune. Nu e în preocupările mele să schimb acest guvern, ca să intre USR / Nu mă voi apuca să intrigăresc, să şurubăresc prin Parlament, să schimb majorităţi

Candidatul coaliţiei de guvernare, Crin Antonescu, a declarat vineri că preşedintele care va fi ales în 18 mai va găsi un guvern în funcţiune, el apreciind că nu e în preocupările sale să schimbe acest guvern, ca să intre USR. Antonescu a mai spus că nu se va apuca să intrigărească, să şurubărească prin Parlament, să schimbe majorităţi, pentru că este problema Parlamentului şi deocamdată USR-ul nu e în această formulă de guvernare pentru că nu a vrut.

”Eu vă spun foarte clar, preşedintele care va fi ales în 18 mai va găsi un guvern în funcţiune. Acesta, Guvernul Ciolacu, sau altul, dacă între timp cade. Nu ştiu. Eu cred că pe acesta. Eu nu mă voi apuca să intrigăresc, să şurubăresc prin Parlament, să schimb majorităţi, să facem o moţiune de cenzură să treacă. Este problema Parlamentului şi deocamdată USR-ul nu e în această formulă de guvernare pentru că n-a vrut”, a spus Crin Antonescu, la Iaşi.

Candidatul coaliţiei a precizat că, ”dacă se fac nişte discuţii politice, dacă la un moment dat se ajunge la concluzia că vor un alt guvern, că nu mai pot guverna fără USR şi demisionează guvernul, formează altă majoritate, da. Dacă nu, nu”.

”Nu e în preocupările mele să schimb acest guvern, să încerc să-l schimb ca să intre USR-ul”, a completat Antonescu.

România a împrumutat încă 90 milioane de lei de la bănci

Autorităţile americane arată cu degetul nereguli la Tesla în urma morţii unui angajat în fabrica din Austin