Crin Antonescu susține majorarea indemnizațiilor parlamentarilor și miniștrilor: Nu e normal să îi plăteşti ca pe ospătari!

Candidatul Alianţei Electorale „România, Înainte” la alegerile prezidențiale din mai, Crin Antonescu, e de părere că este necesară majorarea indemnizațiilor parlamentarilor și miniștrilor din România, argumentând că veniturile acestora ar trebui să fie comparabile cu cele ale magistraților.

Aflat vineri la Botoșani, Antonescu a declarat că, în cazul în care va fi ales președinte, va susține aplicarea rezultatului referendumului din 2009 privind reducerea numărului de parlamentari la 300, scrie Gândul.

Cu toate acestea, el a subliniat că membrii legislativului au nevoie de venituri mai mari pentru a-și păstra verticalitatea.

„Nu e normal să plăteşti parlamentarii, miniştrii, primarii ca pe ospătari, pornind de la ideea lasă că le mai iese ceva. Nu nu e corect aşa! Trebuie să îi plăteşti cum îi plăteşti pe magistraţi”, a afirmat prezidențiabilul.

Crin Antonescu a precizat că o astfel de măsură ar trebui însoțită de un consens politic pentru a implementa reducerea numărului de parlamentari, conform votului exprimat de români la referendumul din 2009.

Sursa: www.stiripesurse.ro

Volei masculin: Campioana Corona Braşov, prima finalistă a Diviziei A, cu două victorii în faţa SCMU Craiova

Începe războiul pe bani între Simion și Becali: ‘Mie nu mi-a dat niciun ban. Să investigheze instituțiile statului’