Integrarea copiilor cu cerinţe educaţionale speciale (CES) în sistemul de educaţie este un subiect despre care se vorbeşte frecvent în spaţiul public, dar pentru multe familii realitatea de zi cu zi rămâne extrem de dificilă. Una dintre cele mai mari provocări este accesul la terapii şi procesul complicat de decontare a serviciilor, care presupune drumuri între instituţii, formulare şi proceduri birocratice greu de gestionat.
Despre această realitate s-a discutat în emisiunea „Viitor pentru România” de la Prima News, unde invitata principală a fost psihologul clinician Crina Nedelcu, doctor în medicină şi preşedinta Fundaţiei Neuroatipic, specialist cu peste două decenii de experienţă în lucrul cu copiii cu autism şi alte tulburări din spectrul neurodezvoltării.
O realitate dificilă pentru familii
Potrivit specialistului, viaţa părinţilor care primesc diagnosticul pentru copilul lor se schimbă radical. În multe cazuri, procesul începe cu o perioadă de negare şi cu încercarea de a obţine mai multe opinii medicale, ceea ce întârzie startul terapiilor.
După diagnostic urmează însă o altă etapă dificilă: organizarea terapiilor şi găsirea resurselor financiare pentru acestea. Terapia pentru copiii cu autism sau alte tulburări de dezvoltare este, de regulă, intensivă şi presupune şedinţe aproape zilnice.
Crina Nedelcu explică faptul că terapia poate însemna cel puţin două ore pe zi, la care se adaugă logopedie, activităţi de recuperare, sport sau alte intervenţii necesare dezvoltării copilului. Toate acestea implică un efort financiar şi logistic considerabil pentru familie.
În paralel, părinţii trebuie să gestioneze şi procedurile administrative, inclusiv încercările de a obţine decontări pentru servicii. În multe cazuri, procesul este anevoios şi descurajant.
„Viaţa unui părinte care aleargă cu formularele în braţe este foarte grea”, spune specialistul, subliniind că familiile ajung să îşi organizeze întreaga viaţă în jurul nevoilor copilului.
Terapii, şcoală şi un program epuizant
Pe lângă costuri şi birocraţie, familiile trebuie să gestioneze şi un program zilnic extrem de încărcat.
În multe situaţii, ziua începe cu terapia, continuă cu grădiniţa sau şcoala şi se încheie cu alte intervenţii specializate. Dacă apar probleme de sănătate sau nopţi nedormite – lucru frecvent la copiii care au dificultăţi de comunicare sau reglare emoţională – părinţii ajung rapid la epuizare.
Mai mult, responsabilitatea cade adesea aproape exclusiv pe umerii mamelor, care sunt cele care însoţesc copilul la terapie, la şcoală şi la evaluări medicale.
Integrarea în şcoală – între ideal şi realitate
Legea educaţiei prevede dreptul fiecărui copil la învăţământul de masă. În practică însă, integrarea depinde de numeroşi factori: nivelul tulburării, pregătirea profesorilor, existenţa unui însoţitor sau adaptarea programei şcolare.
Crina Nedelcu subliniază că spectrul autismului este foarte larg, iar nevoile copiilor sunt diferite. Unii pot participa la cursuri fără sprijin suplimentar, în timp ce alţii au nevoie de un „shadow” – un însoţitor care să îi ajute în timpul orelor.
În prezent, legislaţia nu oferă întotdeauna soluţii clare pentru aceste situaţii, iar părinţii ajung să caute singuri persoane care să însoţească copilul la clasă.
Profesorii au nevoie de sprijin
Integrarea nu este dificilă doar pentru familii. Profesorii se confruntă şi ei cu provocări majore, mai ales atunci când nu au pregătire specializată în lucrul cu copiii cu CES.
În multe clase există deja unul sau mai mulţi copii cu nevoi speciale, iar cadrele didactice trebuie să găsească modalităţi de a lucra simultan cu toţi elevii.
Realitatea din teren arată însă că numărul acestor copii creşte, iar familiile au nevoie de proceduri simple, sprijin real şi acces rapid la terapii.
Pentru mulţi părinţi, lupta nu este doar pentru educaţia copilului, ci şi pentru un sistem care să îi ajute, nu să îi împovăreze cu birocraţie. Iar până când mecanismele statului vor deveni cu adevărat funcţionale, povara continuă să fie purtată, în fiecare zi, de familii.
–>
