Cristi Stancu, antreprenor, despre costuri şi muncitorii străini: În primul rând să plăteşti munca, nu culoarea pielii sau provenienţa

Cristi Stancu, acţionar al companiei Maristar, SRL este de părere că muncitorii în construcţii străini şi cei români trebuie plătiţi în mod egal, pentru că trebuie remunerată munca, nu culoarea pielii. În cadrul Maratonului Infrastructurii şi Mobilităţii organizat joi de Profit.ro, antreprenorul a vorbit şi despre efectele măsurilor luate de statul român pentru ajustarea preţuri în cadrul contractelor încheiate de firmele de construcţii cu autorităţile publice.

„Statul Român, e o treabă bună ce se întâmplă în România, a venit cu reglementări legale legate de ajustările preţurilor cu tot ce avem, inflaţie, războiul din Ucraina şi toate, mă rog, toate condiţiile astea, a venit şi a făcut reglementări de aşa natură, noi avem pe fiecare contract ajustări de preţuri. Care sunt, au nişte indici şi sunt acoperitori, din punctul meu de vedere”, a afirmat Cristi Stancu la Maratonul Infrastructurii şi Mobilităţii.

Acesta a precizat că firma pe care o conduce are preponderent muncitori români, însă are şi „o mică parte” formată din angajaţi care au venit din India sau din alte ţări asiatice. 
Întrebat dacă observă o diferenţă de eficienţă la muncitorii români faţă de cei străini, antreprenorul a răspuns că această diferenţă se observă la început.

„La început, da, e diferenţă de productivitate. Dar după şase luni, un an de integrare, ai aceeaşi productivitate, dacă îi plăteşti la fel, dacă eşti corect în primul rând, tu cu tine însuţi. Cum îl plăteşti pe muncitorul român, să îl plăteşti şi pe cel de afară, adică să plăteşti munca, nu culoarea pielii sau provenienţa”, mai spune Cristi Stancu. 
El a subliniat că dacă muncitorii sunt plătiţi şi respectaţi, nu pleacă.

Ministrul Mediului: Vom trimite raportul Corpului de Control, efectuat la Direcţia Silvică Arad, unde Teodor Ţigan şi-a obţinut bonusul de pensionare de 100.000 de euro, către ÎCCJ şi conducerea Romsilva: Este într-o cădere financiară accelerată

Cristi Stancu, antreprenor: Problema proiectelor de infrastructură care sunt în trafic este legată de impredictibilitate. Găsim nişte ţevi, o utilitate pe care nu o recunoaşte nimeni