Politologul Cristian Pîrvulescu consideră că demisia lui Klaus Iohannis din funcţia de preşedinte al României este „un succes al extremei drepte, la care s-a asociat şi USR” şi că demersul acestuia reprezintă doar „o detensionare de moment a situaţiei, însă criza instituţională se adânceşte”. În opinia analistului politic, „anarhia a câştigat”, iar Klaus Iohannis a fost „abandonat” de majoritate şi „iese umilit de pe scena politică”, iar relaţia sa cu clasa politică şi cu societatea românească este „deficitară”. „Iohannis a fost de la început un element central în atacul hibrid împotriva României. Când dezechilibrezi funcţia prezidenţială, dezechilibrezi România. (…) A fost compromis nu trecătorul Iohannis, ci instituţia preşedintelui, care nu ştiu cum se va mai redresa”, afirmă Pîrvulescu. Analistul crede că şi relaţiile din coaliţie se vor schimba şi vor exista tentaţii de a schimba şi candidaţii la prezidenţiale, iar presiunile şi tensiunile vor accentua deruta şi frica la nivelul opiniei publice, sentimente ce vor fi în favoarea extremei drepte.
„Ceea ce s-a întâmplat este o strategie a haosului şi, cu siguranţă, un succes al extremei drepte la care s-a asociat şi USR în speranţa că se va transfera o parte din acest succes. Presiunea a fost imensă, exercitată din toate părţile, aşa că preşedintele nu mai putea să reziste, iar rezultatul este o detensionare doar pe moment şi cât se poate de superficială. În realitate, criza se adânceşte, este o criză instituţională, dezordinea creşte, vom avea un preşedinte interimar care are toate puterile, dar nu are legitimitatea votului direct, iar asta va pune foarte multe probleme la nivel internaţional, deci România va pierde din reprezentativitate şi nu ştiu dacă o va mai câştiga vreodată”, a declarat, luni, pentru News.ro politologul Cristian Pîrvulescu.
România anarhică
În opinia analistului, extremiştii „au reuşit să întărească imaginea unei Românii anarhice”.
„Anarhia a câştigat, anarhia de extremă dreaptă în tradiţie legionară, a nu se uita că şi Hitler a fost nevoit să-i abandoneze pe legionari din cauza caracterului anarhic al mişcării lor pentru că e nevoie de ordine, iar tendinţa va fi aceea de a face presiune în continuare asupra celorlalţi, deci vom vedea, pe de o parte, o presiune asupra preşedintelui interimar pentru a-i limita marja de manevră şi o presiune imensă în contextul scandalului Nordis asupra primului-ministru în încercarea de a destabiliza complet România pentru că doar în felul acesta pot pune mâna pe putere, pot dezorganiza instituţiile. Ăsta era motivul pentru care preşedintele Iohannis rămânea acolo”, a afirmat Pîrvulescu.
Potrivit politologului, faptul că l-au abandonat cu toţii pentru a se salva a fost o soluţie doar pe termen scurt.
„Mă refer acum la majoritatea parlamentară, care l-a abandonat pe preşedintele Iohannis, fără sprijinul căreia nu mai putea continua. Majoritatea l-a abandonat acceptând votul în Parlament, dar de fapt abandonul era destul de clar de săptămâna trecută, când îi sugerau, Kelemen Hunor mai vocal, Ilie Bolojan mai sfătos, iar PSD-ul prin alte voci decât cele ale liderilor de primă linie, să se retragă”, a explicat Pîrvulescu.
Eroare de analiză. România e într-o criză instituţională
Analistul politic consideră că după demisia lui Kalus Iohannis va avea loc un transfer, dar acest lucru nu va detensiona situaţia, pentru că este evident „o eroare de analiză”.
„România este într-o criză instituţională, asistăm la diferite izbucniri ale acestei crize, aceeaşi criză instituţională care a dus şi la suspendarea lui Băsescu în 2007 şi 2012. Klaus Iohannis a reuşit să reziste suspendărilor, în condiţiile în care ameninţarea a planat permanent asupra sa, PSD-ul a încercat să o folosească, dar n-a avut suficient de multe argumente şi era problema riscului internaţional. În final, au reuşit să-l dezechilibreze, preşedintele Iohannis iese umilit de pe scena politică, moştenirea sa este total anulată, relaţia sa cu clasa politică şi cu societatea românească este deficitară şi probabil va fi nevoie de decenii pentru ca o analiză lucidă asupra acestor 10 ani să se poată face. Şi spun asta gândindu-mă că nici acum, la 25 de ani după ce Emil Constantinascu a părăsit poziţia de preşedinte, nu putem face o analiză lucidă şi raţională a mandatului respectiv. În continuare există pasiuni, deşi a trecut atât de multă vreme vă daţi seama că acum va fi cu atât mai complicat”, crede Pîrvulescu.
Cristian Pîrvulescu crede că preşedintele Iohannis va fi atacat în continuare, pentru că este „o verigă slabă”, dar nu mai este în funcţia de preşedinte.
„Deci nu vor mai avea tot atât de multe argumente şi oricum preşedintele Iohannis a fost de la început (sigur, n-a ştiut să se protejeze, n-a comunicat) dar a fost un element central în atacul hibrid împotriva României, pentru că preşedintele este cheia de boltă a sistemului instituţional românesc. În momentul în care dezechilibrezi funcţia prezidenţială, dezechilibrezi România, ceea ce se va şi vedea”, a explicat politologul.
Lovitura de graţie
Potrivit lui Pîrvulescu, preşedintele Klaus Iohannis a fost obiectul unor încercări de suspendare încă din 2016, mai ales 2017-2018, pentru că în momentul în care a fost modificată Legea referendumului în 2013, iar un preşedinte poate fi demis după suspendare cu o prezenţă de doar 30% la vot, practic orice preşedinte devenea foarte expus.
„Deci noi avem o problemă instituţională gravă pentru că preşedintele rămâne în continuare o instituţie importantă dacă lecturăm atent Constituţia, iar noi vedem acum că avem o criză şi vorbesc de o criză instituţională, o criză a raportului între preşedinte – Parlament, controlat de opoziţie, ceea ce e absurd, şi Guvern, care este minat de scandaluri, deşi abia a început activitatea”, a declarat Pîrvulescu.
Întrebat dacă crede că decorarea judecătorilor constituţionali de către Iohannis chiar în ziua anunţului privind demisia sa din funcţia de preşedinte, Cristian Pârvulescu a răspuns că nu are nicio legătură.
„Uitaţi-vă cu atenţie, sunt cei trei judecători care îşi termină mandatul anul ăsta, care au fost numiţi acum aproape 9 ani, e ceea ce făcea orice preşedinte, iar Iohannis a vrut să o facă el şi să nu o facă următorul, pentru că au fost numiţi în timpul mandatului său. Aici este o teorie a conspiraţiei care tot apare. De vineri ne puneam întrebarea dacă se va anunţa sau nu aşa ceva (n. red, demisia lui Iohannis) pentru că situaţia devenise foarte complicată, iar astăzi i-au transmis un semnal clar, când toată lumea a votat la unison procedura de suspendare”, a afirmat Pîrvulescu.
El consideră că acest lucru nu însemna neapărat că ar fi fost suspendat, însă deja responsabilitatea era imensă, iar preşedintele devenea responsabil de un eventual eşec al coaliţiei pro-europene.
„A fost lovitura de graţie pe care i-au dat-o, dar în spatele acestei lovituri este o viziune pe termen foarte scurt, adică vor să se salveze mâine, dar nu au niciun fel de înţelegere a modului în care funcţionează instituţiile. Întotdeauna ei zic: să depăşim criza asta, că pe urmă vedem ce facem, ne descurcăm, gestionăm atunci. Dar adevărul e că aceste crize devin din ce în ce mai adânci, adică n-au rezolvat criza din 2000, când Vadim (n. red. Corneliu Vadim Tudor) şi PRM au devenit al doilea partid şi în final am ajuns la o situaţie şi mai gravă decât în 2000, pentru că ei nu au făcut decât să gestioneze superficial situaţia fără să atace cauzele. Au lucrat la efecte, nu la cauze. Până la urmă, s-ar putea ca totuşi Iohannis să fie cel care câştigă, pentru că nu va mai fi atacat în continuare. Ei vor fi în continuare atacaţi, Curtea Constituţională va fi atacată în continuare şi au deja o problemă pentru că nu sunt capabili să protejeze instituţiile statului şi să afirme în mod clar şi responsabil că a fost o decizie luată în cunoştinţă de cauză (n. red. decizia privind anularea alegerilor). Crin Antonescu spune că nu sunt argumente, Romaşcanu spune că nu sunt argumente şi vrea să audă mai multe… Dacă continuă pe o asemenea linie nu fac decât să întărească extrema dreaptă”, consideră Pîrvulescu.
Întrebat dacă demisia lui Klaus Iohannis şi modul în care acţionează clasa politică la acest moment ar putea amorsa o criză, Cristian Pîrvulescu a spus că acum este doar „un moment de detensionare a situaţiei”, dar că „bomba a fost amorsată deja, iar instituţiile sunt gata să explodeze”.
„Relaţiile din coaliţie se vor schimba, vor exista tentaţii de a schimba candidaţii la prezidenţiale”
La întrebarea despre ce se va întâmpla în continuare în România, politologul a răspuns: „Nu ştiu ce-o să se întâmple, dar eu cred că şi relaţiile din coaliţie se vor schimba, vor exista tentaţii de a schimba şi candidaţii la prezidenţiale şi totul se va petrece foarte repede, pentru că nu mai avem timp, mai e doar o lună până începe campania electorală. Lucrurile vor lua o viteză extraordinară, vor fi foarte multe presiuni, tensiuni şi asta va accentua deruta la nivelul opiniei publice, iar sentimentul de derută şi de frică este în favoarea extremei drepte”.
Întrebat dacă, în opinia sa, marii cîştigători ai momentului sunt extremiştii, Cristian Pîrvulescu a spus că, din punctul său de vedere, da.
„Ei (n. red. extremiştii) au pus tema, ei au susţinut-o, ei au obţinut demisia (n. red. demisia lui Klaus Iohannis) pentru că dacă ceilalţi ar fi fost convingători în protejarea instituţiei… Aici nu e vorba de Iohannis, e vorba de instituţia preşedintelui. Deci ceea ce au compromis ei nu este trecătorul Iohannis, ci este instituţia preşedintelui. Eu nu ştiu cum se va mai redresa instituţia preşedintelui după această criză”, a afirmat Pîrvulescu.
„Pe anumite reţele sociale se cultivă violenţa”
Întrebat ce părere are despre posibilitatea ca Georgescu să poată candida la viitoarele alegeri prezidenţiale, Cristian Pîrvulescu a spus că el crede că nu se va întâmpla acest lucru.
„Eu zic că nu (n. red. are şanse să candideze Georgescu). Curtea Constituţională a luat deja o decizie. Dar dacă ei nu protejează Curtea Constituţională, o să vedem oameni care se duc şi încearcă să ia cu asalt Curtea când vor lua deciziile astea… Adică nu au făcut decât să întreţină atmosfera de tensiune şi de violenţă. Se joacă şi cu asta, pentru că unii oameni se sperie de violenţă, dar alţii nu! Deci ce nu au înţeles este că pe TikTok în special, pe reţelele sociale, pe media socială, dar în special pe TikTok se cultivă violenţa, oamenii chiar vor violenţă!”, a mai declarat Cristian Pîrvulescu pentru News.ro.
Preşedintele Klaus Iohannis şi-a anunţat luni demisia din funcţia de preşedinte al României. El a declarat, la Palatul Cotroceni, imediat după ce s-a pus în mişcare procedura de suspendare a Preşedintelui, că pentru a scuti România şi pe cetăţenii români de această criză, de această evoluţie inutilă şi negativă, demisionează din funcţie şi va pleca din funcţie poimâine, pe 12 februarie.
Tot luni, imediat după anunţul demisiei, între simpatizanţi ai lui Călin Georgescu şi jandarmi au izbucnit violenţe, oamenii legii fiind nevoiţi să folosească gaze lacrimogene. Protestul din Piaţa Victoriei a fost spontan