ANPC informează, astfel, publicul şi operatorii economici din zonele vizate cu privire la competenţele instituţiei, în vederea evitării oricăror confuzii legate de rolul Autorităţii în ceea ce priveşte funcţionarea unităţilor economice.
“Atribuţiile noastre vizează verificarea respectării drepturilor consumatorilor şi a conformităţii serviciilor şi produselor oferite de operatorii economici, în baza competenţelor stabilite prin legislaţia specifică în vigoare. Prin urmare, în cadrul controalelor desfăşurate de echipele noastre pe litoral şi în Delta Dunării, inspectorii ANPC vor verifica doar legalitatea funcţionării din perspectiva protecţiei consumatorilor – igienă, informare corectă, siguranţă alimentară, respectarea condiţiilor contractuale, afişarea preţurilor, etc.”, a explicat Cristian Popescu Piedone.
Conform şefului ANPC, operatorii economici care intenţionează să îşi desfăşoare activitatea pe perioada sezonului estival au obligaţia să deţină autorizaţiile necesare de funcţionare şi/sau construire, eliberate de autorităţile competente – în principal primăriile locale, Inspectoratul de Stat în Construcţii, Direcţiile de Sănătate Publică, Direcţiile Sanitar-Veterinare, etc.
“ANPC îndeamnă toţi operatorii economici să îşi verifice documentaţia înainte de începerea activităţii şi să se asigure că funcţionează în deplină legalitate. De asemenea, încurajăm consumatorii să semnaleze orice nereguli prin intermediul platformei online www.anpc.ro sau la numărul de telefon dedicat reclamaţiilor. Protecţia consumatorilor este o responsabilitate comună”, se mai arată în postare.