Agenţia rusă de supraveghere sanitară Rospotrebnadzor a constatat „nerespectarea standardelor sanitare şi igienice în probele de nisip şi apă de mare” la Anapa şi în alte zone din regiunea Krasnodar (sud-vest), foarte populară pentru vacanţele estivale în Rusia.
Această recomandare ar putea avea consecinţe grave pentru Anapa, care primeşte un număr tot mai mare de turişti, întrucât ruşii se confruntă cu restricţii de călătorie în Uniunea Europeană de la începutul ofensivei din Ucraina. Această staţiune turistică a primit anul trecut 5,5 milioane de vizitatori.
Pe 15 decembrie 2024, două petroliere ruseşti vechi de peste 50 de ani au eşuat în timpul unei furtuni în strâmtoarea Kerci, situată între Rusia şi Crimeea, deversând încărcătura şi provocând o poluare uriaşă în Marea Neagră.
Accidentul a făcut ca straturi groase de produse petroliere toxice să se reverse pe plajele ruseşti, forţând autorităţile şi voluntarii să strângă zeci de mii de tone de nisip contaminat şi să pompeze combustibilul într-unul dintre vasele eşuate.
Poluarea a ajuns şi în peninsula ucraineană Crimeea, anexată de Moscova în 2014, în special în portul Sevastopol, la aproximativ 250 de kilometri de locul dezastrului.
La începutul lunii aprilie, autorităţile ruse au estimat pagubele cauzate de scurgerea de petrol la aproximativ 900 de milioane de euro.