CS Dinamo la ceas aniversar: Elisabeta Lipă – “77 de ani de tradiţie, de luptă, de visuri împlinite şi de sacrificii. Pentru mine, Dinamo înseamnă acasă” / Mesajul Nadiei Comăneci – VIDEO

Clubul Sportiv Dinamo Bucureşti a împlinit miercuri 77 de ani de la înfiinţare, şapte decenii marcate de “glorie, onoare şi o contribuţie remarcabilă la dezvoltarea sportului românesc şi internaţional”. Fosta mare campioană la canotaj Elisabeta Lipă a notat, într-un mesaj postat pe Facebook, că pentru ea “Dinamo înseamnă acasă”.

“Pe 14 mai 1948 s-a născut o legendă.

Astăzi, Dinamo Bucureşti împlineşte 77 de ani de excelenţă sportivă, iar eu spun, cu emoţie şi mândrie: La mulţi ani, Dinamo!

77 de ani de tradiţie, de luptă, de visuri împlinite şi de sacrificii. 77 de ani în care acest club a fost un adevărat bastion al sportului românesc, un nume care inspiră şi impune respect.

Pentru mine, Dinamo înseamnă acasă. Aici am crescut, m-am format, am devenit ceea ce sunt. M-a învăţat ce înseamnă disciplina, perseverenţa şi curajul de a merge până la capăt.

Dar, dincolo de toate acestea, mă leagă de Dinamo emoţii puternice, trăite în momentele de glorie, dar şi în cele de luptă şi muncă tăcută. Este clubul care mi-a fost alături în cele mai importante etape ale vieţii mele.

Este o onoare şi o bucurie sinceră să fac parte din această familie. Să port în suflet culorile roş-albe şi să le slujesc cu respect, pasiune şi loialitate.

La ceas aniversar, le doresc tuturor celor care duc mai departe tradiţia acestui club legendar sănătate, împliniri şi forţa de a visa şi a lupta în continuare.

Să ne trăieşti, CS Dinamo Bucuresti! Mulţumesc pentru şansa de a fi parte din această poveste minunată.

Cu recunoştinţă şi preţuire,

Elisabeta Lipă”, este mesajul fostei sportive.

Şi Nadia Comăneci a transmis un mesaj la ceas aniversar: “La mulţi ani, Dinamo! 77 de ani de existenţă, 77 de ani de glorie. Un club sportiv cu un trecut uriaş, un prezent strălucitor şi un viitor plin de promisiuni. Mă gândesc că aniversarea de 80 de ani va fi chiar în anul Jocurilor Olimpice din 2028, proiectul la care lucrăm în acest moment. La mulţi ani!”

Astăzi, Clubul Sportiv Dinamo Bucureşti sărbătoreşte 77 de ani de la înfiinţare, şapte decenii marcate de glorie, onoare şi o contribuţie remarcabilă la dezvoltarea sportului românesc şi internaţional.

“Mulţumim sportivilor, antrenorilor, suporterilor, partenerilor şi tuturor celor care, zi de zi, contribuie la povestea de succes a Clubului Sportiv Dinamo Bucureşti. Împreună, privim cu încredere spre viitor şi ne angajăm să ducem mai departe moştenirea celor 77 de ani de glorie”, se arată într-un comunicat al CS Dinamo.

 

Trump se întâlneşte la Riad cu preşedintele sirian Ahmad al-Sharaa, după ce ridică sancţiunile impuse Siriei. Erdogan, pe Internet, şi Mohammed bin Salman participă la o întâlnire de o jumătate de oră

George Simion acuză campanii de dezinformare: Presa miluită, vedete plătite, contrânse