Ministrul Dezvoltării, Cseke Attila, a declarat despre cheltuielile de personal, în urma reorganizării şi eficientizării ministerului şi a instituţiilor subordonate, că vor fi reduse cu peste 5%, procentul agreat în cadrul coaliţiei, pentru toate instituţiile publice, el dând asigurări că se vor încadra şi vor depăşi acest procent.
Ministrul a fost întrebat după şedinţa de guvern despre stadiul reformei la nivelul instituţiei pe care o conduce.
”Proiectul de ordonanţă de urgenţă este în transparenţă decizională. S-a organizat şi dezbatere publică, aşa cum s-a solicitat de către mai multe persoane private. A fost proiectul de ordonanţă de urgenţă în primă lectură săptămâna trecută, în şedinţa de Guvern, şi suntem în procedura de avizare interministerială. În momentul în care această procedură s-a încheiat, venim în şedinţa de Guvern să promovăm eficientizarea structurilor subordonate Ministerului Dezvoltării”, a răspuns Cseke Attila.
El a explicat că ”sunt nişte proceduri legale pe care el, ca ministru, este obligat să le respecte.
”Nu putem, de pe o zi pe alta, să dăm o ordonanţă de urgenţă fără a face şi transparenţă şi dezbaterea publică cerută de către persoane private. Deci, legile sunt respectate şi vor fi respectate în continuare. Acest proiect de ordonanţă de urgenţă va intra în şedinţa de Guvern când are toate avizele. Deocamdată, nu avem toate avizele”, a subliniat el.
Cseke Attila a dat asigurări că ”cheltuielile de personal, în urma reorganizării şi eficientizării Ministerului Dezvoltării şi a instituţiilor subordonate, vor fi reduse cu peste 5%, procentul agreat în cadrul coaliţiei, pentru toate instituţiile publice”.
”Ne vom încadra şi vom depăşi acest procent, prin reducerea personalului, prin ordonanţa de eficientizare a ministerului”, a mai spus ministrul.