Cseke Attila despre reforma administraţiei publice locale şi centrale: Mai multă descentralizare, proceduri mult simplificate, fără prea multă birocraţie, toate în sprijinul cetăţeanului

Ministrul Dezvoltării, Cseke Attila, a anunţat, marţi seară, că Guvernul a adoptat pachetul administrativ elaborat de ministerul pe care îl conduce, care vizează mai multă descentralizare, care să ia „un alt avânt”, proceduri mult simplificate şi „fără prea multă birocraţie, toate acestea fiind în sprijinul cetăţeanului.

„Este o parte importantă legată de descentralizare, de ceea ce a spus şi domnul prim-ministru, simplificarea procedurilor, astfel încât descentralizarea în România să ia un alt avânt, deci proceduri mult simplificate, fără prea multă birocratie, fără etape care astăzi au îngreunat această procedură. De asemenea, ca mecanisme de apropiere faţă de cetăţean şi faţă de comunităţile locale a deciziei, pe lângă mutarea competenţei de autorizare a activităţilor jocurilor de noroc, mai avem şi transferul competenţei către instituţiile prefectului, de atestare a domeniului public a unităţilor administrativ-teritoriale, astfel încât toate UAT-urile din România nu vor mai veni la Ministerul Dezvoltării pentru a primi un punct de vedere care oricum se bazează pe punctele de vedere ale serviciilor deconcentrate din judeţe, ci va fi un mecanism mult simplificat şi care va aduce şi în timp un câştig”, afirmă ministrul Dezvoltării.

În ceea ce priveşte posibilitatea de transfer a imobilelor, Cseke a spus că ar da două speţe importante care rezultă din practica ultimilor ani şi pentru care Guvernul propune soluţii în această ordonanţă de urgenţă. 

„În primul rând, va exista posibilitatea transferului imobilelor care astăzi nu sunt cadastrate sau nu sunt înscrise în cartea funciară către autorităţile locale, cu obligaţia ca acestea să facă această înscriere în cartea funciară în termen de trei ani de zile de la transferul imobilelor. De asemenea, în cazul transferului unui bun care face parte din domeniul privat al statului în domeniul privat al UAT-rilor, avem astăzi o reglementare şi o decizie a Curţii Constituţionale care ne spune că trebuie achitată contravaloarea acelui imobil. Pentru a uşura posibilitatea de a transfera aceste imobile, propunerea noastră a fost aceea de eşalonare a acestor plăţi, care rămân valabile pe termen de 10 ani, cu un avans de 25%, astfel încât aceste imobile să ajute în dezvoltarea comunităţilor locale”, a precizat Cseke Attila. 

Ministrul a spus că, de asemenea, există foarte multe semnale din partea autorităţilor locale cu privire la terenuri şi imobile părăsite şi ai căror proprietari nici nu se cunosc, motiv pentru care se propune un mecanism astfel încât aceste imobile cât mai rapid să ajungă la comunităţe locale, care sunt „şi dispuse, au şi resurse financiare” de a aduce într-o altă stare aceste imobile, care de multe ori sunt şi în centrul localităţilor şi strică imaginea acestora. 

„Sunt propuneri de simplificare a închirierii bunurilor proprietate a statului, astfel încât pentru suprafeţe mai mici de 10 metri pătraţi să nu mai avem nevoie de tot felul de licitaţii pentru a pune un bancomat sau orice altceva într-o instituţie publică. De asemenea, în cazul închirierii unor imobile pe o perioadă limitată, de exemplu, o sală de conferinţă pentru 2-3 ore, astăzi practic trebuie făcută licitaţie pentru acea închiriere, deşi avem un singur ofertant. Se propun nişte soluţii prin care câştigăm şi timp şi soluţiile financiare îşi ating scopul”, a mai spus Cseke Attila. 

Cseke Attila despre reforma administraţiei publice locale şi centrale: Mai multă descentralizare, proceduri mult simplificate, fără prea multă birocraţie, toate în sprijinul cetăţeanului

Iranul anunţă că un acord nuclear este ”la îndemână”, înaintea unei noi runde de negocieri cu SUA