Culiță Sterp și-a aflat pedeapsa. Cântărețul a fost condamnat după accidentul din 2022

Curții de Apel Cluj a menținut decizia anterioară și a dat verdictul final pe 14 martie 2025. În anul 2022, artistul a produs accidentul în n Piața Avram Iancu din Cluj-Napoca. A trecut pe culoarea roșie a semaforului și a lovit un alt autoturism. Scenele au fost filmate de o cameră de bord. Șoferul a fost lovit și a ajuns la spital, în timp ce Sterp a fugit de la locul accidentului. Polițiștii l-au găsit, și după ce s-au făcut testele s-a constatat că acesta consumase substanțe interzise. Testat și cu etilotestul, artistul avea o alcoolemie de 0,41 mg/l alcool pur în aerul expirat.

De-a lungul anilor, Sterp a încercat să obțină o sentință mai blândă, dar nu a reușit.

„Respinge ca nefondat apelul formulat de inculpatul Sterp Nicolae împotriva sentinţei penale nr.1094 din data de 06.08.2024, pronunţată de Judecătoria Cluj-Napoca în dosarul nr. 26306/211/2022. Obligă inculpatul Sterp Nicolae la plata în favoarea statului a sumei de 800 lei, reprezentând cheltuieli judiciare în apel. Pronunţată în şedinţa de azi, 14.03.2025”, potrivit Curții de Apel Cluj.

Culiță Sterp este obligat să presteze și 70 de zile de muncă neremunerată în folosul comunității (în cadrul Primăriei orașului Hațeg sau al comunei General Berthelot)

„Interzice pe lângă pedeapsa principală aplicată, cu titlu de pedeapsă complementară, exercitarea dreptului de a conduce orice categorie de vehicule, pe o perioadă de 3 ani, pedeapsă ce se va executa de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri”, se arată în decizia instanței.

Sursa: www.stiripesurse.ro

Anton Pisaroglu: Da, am reuşit să strâng puţin peste 210.000 de semnături- Totuşi, am decis că e mai bine pentru mişcarea noastră să nu merg mai departe

CNA a decis eliminarea conţinutului ilegal al unor postări de pe TikTok în care erau ameninţaţi membrii BEC