Cum justifică ÎPS Teodosie susținerea pentru Georgescu: Este un trimis al lui Dumnezeu. Nu trebuie să ne temem de Putin/ Reacția Sfântului Sinod

„Fac asta pentru că este mai mult un om al lui Dumnezeu decât un politician. Este un credincios, nepot și strănepot de preot, care apără valorile creștine și se interesează de viața de zi cu zi a românilor. Spre deosebire de majoritatea celorlalți candidați, el are un temperament echilibrat, nu ridică niciodată vocea și nu se dezminte.

Desigur, cum diavolul există peste tot, există oameni care i se opun. Dar majoritatea credincioșilor mei îmi împărtășesc aprecierea. Noi credem că domnul Georgescu este un trimis al lui Dumnezeu”, a spus Teodosie, conform Le Figaro, într-un articol dedicat alegerilor din România, preluat de G4Media.ro.

Arhiepiscopul împărtășește poziția unei părți a românilor care nu vor susținerea refugiaților ucraineni.

„Oamenii de aici sunt îngrijorați pentru că Biden le-a ordonat să se lipsească de ei pentru a ajuta Ucraina. De aceea apreciez că Georgescu, ca și Donald Trump, are curajul să vorbească despre pace”, spune Înaltul Prelat.

În schimb, Teodosie o acuză pe Elena Lasconi că dorește „să semene război și moarte” prin susținerea continuării ajutorului pentru autoritățile de la Kiev.

„Nu trebuie să ne temem de Vladimir Putin”, spune el, ”care este un om al împăcării, precum și un constructor de biserici”.

Când i se atrage atenția că președintele rus a ordonat totuși invazia pe scară largă a Ucrainei, Teodosie evită problema și dă vina pe „cel rău”.

În opinia sa, victoria lui Călin Georgescu ar fi trebuit să rezolve aceste neînțelegeri. “Acesta este un moment istoric”, spune el.

Arhiepiscopul Tomisului, Teodosie, va fi cercetat de Sfântul Sinod după ce într-un material realizat de Le Figaro despre alegerile prezidențiale din România l-a susținut și lăudat pe Călin Georgescu, despre care a spus „e un trimis al lui Dumnezeu”.

Patriarhia Română anunță, marți, într-un comunicat de presă că se delimitează ferm de afirmațiile arhiepiscopului Teodosie cu privire la Călin Georgescu şi la preşedintele rus Vladimir Putin.

În proxima ședință de lucru a Sfântului Sinod, cazul Înaltpreasfințitului Părinte Teodosie va fi cercetat pentru încălcarea repetată a hotărârilor Sfântului Sinod privind campaniile electorale.

 

Sursa: www.stiripesurse.ro

USR are 19 senatori și 40 de deputați în noul Parlament

Procesul de corupție al premierului Netanyahu adâncește diviziunile în societatea israeliană