Cum recunoști un accident vascular cerebral?

Dificultățile de vorbire, asimetria facială și imposibilitatea de a ridica ambele brațe deasupra capului sunt semne care pot indica o afecțiune gravă, ce poate pune viața în pericol, dacă nu se intervine în cel mai scurt timp.

Un accident vascular cerebral (AVC) este o întotdeauna o urgență medicală, care necesită ajutor specializat cât mai rapid, manifestările clinice apărând imediat ce se instalează ischemia cerebrală. În cazul accidentului vascular cerebral timpul este cel mai important și poate face diferența dintre viață și moarte. De aceea este foarte important ca persoanele din jurul pacientului să recunoască semnele unui AVC ischemic, astfel încât pacientul să ajungă cât mai repede posibil într-un centru medical în care să beneficieze de tratament specific, la recomandarea medicului neurolog.

Diagnosticul de AVC este stabilit rapid, prin tomografie computerizată sau RMN cerebral. În funcție de indicație, tratamentul unui AVC ischemic acut poate fi realizat prin trombectomie mecanică, o procedură endovasculară, sau prin tromboliză intravenoasă. În cazul tratamentului prin tromboliză, este esențial ca pacientul să ajungă la spital în primele 4 ore și jumătate de la apariția semnelor de AVC și să nu aibă contraindicații pentru acest tip de tratament. În acest fel, riscul ca pacientul să rămână cu sechele neurologie pe termen lung se reduce semnificativ.

Tratamentul prin tromboliză este realizat printr-o perfuzie, prin care pacientul primește medicamente care ajută la dizolvarea cheagul de sânge, permițând astfel reluarea fluxului sangvin normal la nivelul creierului. În tot acest timp, pacientul este supravegheat pentru evitarea complicațiilor. Odată stabilizat, pacientul este internat în secția de neurologie, pentru supraveghere și investigații suplimentare. În unele situații pot fi necesare proceduri de recuperare medicală, recomandate de un medic specialist.

Spitalul Clinic SANADOR, prin Compartimentul de Primiri Urgențe, este singurul spital multidisciplinar din mediul privat din România unde pacienții care au suferit un AVC ischemic acut pot beneficia de tratament prin tromboliză intravenoasă. În Compartimentul de Primiri Urgențe SANADOR, singurul de acest fel din sistemul medical privat, care funcționează cu 26 de linii de gardă, inclusiv neurologie, pacienții au acces la investigații imagistice performante realizate cu echipamente de ultimă generație, cum ar fi RMN 3 Tesla și CT 128 slice, dar și la analize de laborator efectuate direct la patul bolnavului, prin sistemul point-of-care. După stabilizare, pacienții beneficiază de internare în Spitalul Clinic SANADOR, pe Secția de Neurologie, pentru continuarea tratamentului și a investigațiilor medicale.

Sursa: www.stiripesurse.ro

Un atac israelian a ucis aproape 100 de persoane într-un bloc de locuinţe din nordul Fâşiei Gaza. SUA califică incidentul drept „îngrozitor” – VIDEO

Financial Times: Ucraina şi Rusia negociază oprirea atacurilor asupra infrastructurii energetice. Discuţiile sunt mediate de Qatar