Inspectoratul de Poliție Județean Dolj oferă primele detalii privind modul în care s-a produs accidentul naval de pe Dunăre, în dreptul localității Rast, unde două ambarcațiuni cu pescari sportivi și o navă au fost implicate într-o coliziune.
Polițiștii Postului de Poliție Transporturi Navale Bechet au fost sesizați cu privire la faptul că, pe Dunăre, în dreptul localității Rast, două ambarcațiuni cu pescari sportivi ar fi fost implicate într-un incident de navigație cu o navă.
Din verificările făcute până în acest moment rezultă că, la km 740, două ambarcațiuni cu pescari ce desfășurau activități de pescuit sportiv ar fi intrat în coliziune cu o navă, pusă în mișcare după ce ar fi efectuat manevra de legare a unei barje aflată la locul de ancorare.
În urma impactului, una dintre ambarcațiuni a rămas prinsă între două barje din compunerea convoiului, fiind recuperat un bărbat, care ulterior a coborât în barcă, plecând de la fața locului.
În cea de-a doua ambarcațiune s-ar fi aflat doi bărbați, de 46 și 34 de ani, ambii din comuna Afumați, care până în momentul de față nu au fost găsiți, fiind desfășurate activități de căutare.