Suntem în punctul în care abuzul în cazul Dianei Șoșoacă a continuat, dar „sistemul”, în căutarea unei noi soluții de perpetuare la putere a așa-zișilor pro-europeni, lasă impresia că a cedat și le permite altor doi suveraniști, Anamaria Gavrilă și George Simion, să se angajeze în cursa prezidențială. Unul dintre cei doi, conform unei înțelegeri prestabilite și anunțate în mod transparent, va ceda în favoarea celuilalt. Dacă marele pierzător, Călin Georgescu, își va remobiliza energiile și îl va susține pe unul dintre cei doi candidați, probabil pe George Simion, care stă mai bine în sondaje, acesta va fi viitorul președinte al României. Deși nu și-a dorit asta. Eu am mers cu scenariul mai departe și mi-am imaginat că, ulterior, Călin Georgescu va deveni premier și astfel suveraniștii își vor putea lua revanșa față de sistem. Dar nu este bine nici așa. Sunt prea multe personalități bine pregătite și autorizate să vorbească, ale căror afirmații converg către ideea expusă de Adrian Severin, în sensul că lovitura de stat s-a produs și, astfel, democrația devine imposibil de reparat. Dar iată, există totuși o soluție.
În ipoteza în care alegerile vor fi câștigate, în ciuda capcanelor pe care i le întinde sistemul, de către George Simion, acesta are la îndemână nu doar un instrument prin care să repare ceva din ce s-a stricat, aducându-l la Palatul Victoria pe Călin Georgescu, ci un dublu instrument de natură să pună cu adevărat capăt loviturii de stat. Câștigă alegerile prezidențiale, reușește să-l plaseze la Palatul Victoria pe Călin Georgescu, produce în mod legal o serie de schimbări în componența Curții Constituționale și apoi, în scurt timp, demisionează. Și ce urmează? Urmează un nou tur de alegeri prezidențiale, în care să candideze din nou Călin Georgescu, să nu mai fie împiedicat printr-un abuz și să câștige detașat, probabil din prima rundă.
La prima vedere, pare o nebunie. Numai dacă ne gândim la faptul că populația va fi traumatizată, fiind invitată la urne pentru a treia oară într-un interval foarte scurt, sau numai dacă ne gândim la costuri. Dar democrația este scumpă. Presupune sacrificii. Presupune mari eforturi financiare pentru a fi păstrată și un consum considerabil de energii în plan uman. Pentru a salva democrația, pentru a pune cu adevărat capăt unei lovituri de stat, merită să facem orice efort. Și, cu certitudine, la capătul acestei experiențe unice la nivel planetar, România va fi apreciată și stimată de toate statele, chiar și de cele ale căror guverne sunt adversare înverșunate ale suveranismului.
un comentariu de Sorin Roșca Stănescu, jurnalist
