Cum va arăta PSD după alegeri. Cum se împart taberele în PSD pentru șefia partidului

Demisia lui Marcel Ciolacu din funcţia de prim-ministru, după care este aşteptată şi o demisie din fruntea partidului, a deschis lupta pentru putere în PSD. În partid s-au conturat mai multe tabere.

Cum se împart taberele în PSD pentru şefia partidului

Ardealul încearcă să-l impună pe Bogdan Ivan, ministrul Digitalizării. Daniel Băluţă e văzut ca o soluţie şi pentru Primăria Capitalei, şi pentru şefia PSD, însă Gabriela Firea i-ar putea răsturna planurile. Nici Sorin Grindeanu, în prezent prim-vicepreşedinte, nu a renunţat la dorinţa de a-i succeda lui Marcel Ciolacu, însă ministrul Transporturilor e afectat de scandalul Nordis.

”Lupii tineri” din PSD s-au coalizat în jurul preşedintelui CJ Dâmboviţa, Corneliu Ştefan, cu scopul de a menţine partidul pe linia pro-europeană. Taberele aşteaptă şi semnalul lui Claudiu Manda, unul dintre cei mai influenţi lideri social-democraţi, care în primă fază s-a opus categoric ca soţia sa, Lia Olguţa Vasilescu, să preia şefia interimară a PSD, însă e posibil să se răzgândească, susţin surse politice pentru News.ro.

Imediat după finala prezidenţială, liderii PSD au programat o şedinţă pentru a alege un preşedinte interimar al partidului, care să preia puterea până la organizarea congresului.

Preşedintele interimar nu va avea doar un rol simbolic, de a sigura tranziţia de la Marcel Ciolacu la viitorul lider, ci va fi implicat în negocieri importante.

Indiferent de rezultatul alegerilor prezidenţiale, PSD va fi partidul care va decide majoritatea parlamentară: spre o coaliţie pro-europeană sau în jurul unui pol suveranist. Aşadar, viitorul lider al partidului va putea împărţi funcţii în guvern şi în Parlament, în cazul în care partidul va rămâne la putere.

Sunt voci în PSD care îşi doresc să treacă în opoziţie, cu scopul de a câştiga alegerile parlamentare din 2028. De asemenea, preşedintele interimar pleacă favorit pentru a prelua şefia deplină a partidului la viitorul Congres. Un exemplu elocvent este chiar Marcel Ciolacu, care a îndepărtat-o pe Viorica Dăncilă de la şefia PSD în toamna anului 2019, devenind cel mai longeviv preşedinte al PSD din istorie.

Ivan este susţinut de preşedintele CJ Bistriţa, Radu Moldovan, unul dintre cei mai influenţi lideri social-democraţi din ţară, susţin surse politice pentru News.ro. În paralel cu funcţia de ministru, Bogdan Ivan este la al doilea mandat de parlamentar ales în Bistriţa. De asemenea, Bogdan Ivan este susţinut şi de Vasile Dîncu, preşedintele PSD Cluj, lider cu influenţă în zona Ardealului. ”Ivan, sau Bogdănel, cum îi spunem noi în partid, poate aduce un aer proaspăt. Are relaţii bune cu socialiştii europeni, iar Radu Moldovan şi Vasile Dîncu, cei care-l susţin, au influenţă şi în alte filiale din ţară, nu doar în Ardeal”, susţin surse din conducerea partidului.

În paralel, alţi ”lupi tineri” din PSD încearcă să creeze un pol european în partid, în jurul preşedintelui CJ Dâmboviţa Corneliu Ştefan, susţin sursele citate. La alegerile locale de anul trecut, organizaţia PSD Dâmboviţa, condusă de Corneliu Ştefan, s-a clasat pe locul doi la nivel naţional, după PSD Dolj, filiala condusă de tandemul Claudiu Manda – Lia Olguţa Vasilescu.

Din grupul celor care vor un „new PSD” mai fac parte Victor Negrescu, vicepreşedintele Parlamentului European şi liderul PSD cu cele mai importante conexiuni în politica externă, plus alţi lideri social-democraţi cu rezultate bune pe plan local.

Printre aceştia se numără Constantin Rădulescu, aflat din 2016 în fruntea CJ Vâlcea, şi Ionuţ Pucheanu, aflat tot din 2016 în funcţia de primar al Galaţiului. De altfel, Ionuţ Pucheanu a fost printre puţinii lideri PSD care, în decembrie, n-au fost de acord cu întoarcerea lui Marcel Ciolacu în fruntea partidului şi a guvernului, după eşecul de la prezidenţiale. Însă, la acea vreme, opinia sa critică nu a căpătat ecou în partid.

Mutarea ar presupune o negociere mai amplă şi ar presupune, mai întâi, victoria lui Nicuşor Dan la alegerile prezidenţiale. Apoi, PSD ar urma să formeze o nouă coaliţie de guvernare alături de PNL, UDMR şi USR, cu Ilie Bolojan în rolul de prim-ministru.

La schimb, coaliţia ar trebui să-l susţină pe Daniel Băluţă pentru fotoliul de primar general, pe care, odată ajuns la Palatul Cotroceni, îl va lăsa liber Nicuşor Dan. ”Nu putem să fim la putere şi să nu avem nici preşedinte, nici prim-ministru, nici primar general. Avem cele mai multe mandate în Parlament.

Deci mutarea cu Băluţă ar avea logică, mai ales că sunt şi alte organizaţii în spatele său”, susţin surse din PSD pentru News.ro. Unul dintre liderii cu greutate din partid care-l sprijină pe Băluţă este eurodeputatul Mihai Tudose, liderul organizaţiei Brăila, susţin sursele citate. Însă planul ar putea fi blocat de Gabriela Firea, liderul PSD Bucureşti, filială din care face parte şi Daniel Băluţă.

Întrebată de publicaţia ”Buletin de Bucureşti” dacă ar putea candida din nou pentru Primăria Capitalei, în cazul în care Nicuşor Dan va fi ales preşedintele României, Gabriela Firea a răspuns: ”Dacă românii vor alege în sensul indicat de dumneavoastră, iar Primăria Capitalei va rămâne fără conducător, iau în calcul varianta înscrierii într-o viitoare cursă electorală”. Gabriela Firea l-a învins pe Nicuşor Dan în 2016, apoi a pierdut în 2020 şi 2024, însă anul trecut a intrat mai târziu în competiţia electorală. Iniţial, coaliţia de guvernare îl desemnase candidat comun pe medicul Cătălin Cârstoiu.

Anul trecut, Marcel Ciolacu a încercat să-l impună pe Daniel Băluţă în fruntea organizaţiei PSD Bucureşti, însă Gabriela Firea a reuşit să-şi păstreze poziţia. Prin urmare, Băluţă a obţinut funcţia de prim-vicepreşedinte al PSD, pe care o ocupase Gabriela Firea în ultimii ani. În cazul în care Gabriela Firea ar câştiga Primăria Capitalei, ar deveni cel mai votat politician din PSD, prin urmare funcţia de preşedinte al partidului îi va reveni în mod firesc.

Dincolo de cele trei mari tabere care s-au conturat până acum în PSD, mai există şi alţi lideri care râvnesc la funcţia de preşedinte. Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, şi preşedintele CJ Timiş, Alfred Simonis, caută susţinere în partid, dar se lovesc de un mare obstacol: scandalul Nordis. ”Grindeanu şi Simonis chiar aveau şanse mari să preia partidul, toată lumea îi vedea ca pe succesori ai lui Ciolacu, dar scandalul Nordis le-a distrus imaginea. Totuşi, Sorin Grindeanu încă tatonează terenul”, susţin sursele citate.

O altă mare necunoscută în partid e poziţionarea lui Claudiu Manda, liderul PSD Dolj şi unul dintre cei mai influenţi social-democraţi.

Manda a fost cel care şi-a convins soţia, pe Lia Olguţa Vasilescu, să nu accepte funcţia de preşedinte interimar, însă negocierile nu sunt încheiate.

”Manda nu vrea să o expună pe Olguţa, vrea linişte. Dar, în acelaşi timp, e genul de om care aşteaptă să fie rugat. Deci n-aş exclude total posibilitatea ca Olguţa să preia partidul. Oricum, poziţionarea lui Manda va înclina decisiv balanţa în partid. Are de partea sa toată Oltenia, dar şi alte filiale din ţară”, conchid sursele citate.

Danemarca organizează un summit pe tema securităţii Arcticii în Insulele Feroe, cu Groenlanda, Islanda şi Norvegia, în toiul unor tensiuni cu Trump care vrea să anexeze Groenlanda

Traian Băsescu, derapaj față de George Simion: ‘E absolut abulic! E proba că nu are nimic în cap!’