Cupa Mondială la rugby feminin: Jucătoarele vor purta apărători bucale luminoase pentru a semnala loviturile violente la cap

#image_title

World Rugby a anunţat luni că jucătoarele care vor participa la Cupa Mondială din Anglia (22 august – 27 septembrie) vor purta apărători bucale luminoase care se vor aprinde în cazul unei lovituri violente la cap ce ar putea provoca comoţie cerebrală, relatează presa internaţională.

Flashul luminos va permite jucătorelor şi arbitrilor să detecteze loviturile violente la cap. Arbitrul va trebui apoi să oprească meciul, iar jucătoarea în cauză va părăsi terenul pentru a fi supusă unei examinări medicale în cadrul protocolului privind comoţia cerebrală.

Introdus pentru prima dată la turneul internaţional feminin WXV din 2023, dispozitivul va fi purtat de toate jucătoarele, cu excepţia a două care poartă un aparat dentar. 

Organismul internaţional a explicat luni că obiectivul este de a introduce acest sistem în toate competiţiile de rugby de cel mai înalt nivel în viitor.

Conform World Rugby, în rugby-ul masculin, aproximativ 85% dintre jucători poartă apărători bucale conectate (care nu sunt obligatorii).

Cod galben de caniculă în Maramureş, Crişana, Banat, vestul Transilvaniei şi sud-vestul Olteniei / Temperaturile vor fi cuprinse între 33 şi 36 de grade

Le Monde: „Dracula”, filmul devastator al lui Radu Jude despre inteligenţa artificială