Curs de dresaj gratuit pentru câinii adoptați din Adăpostul Grivei din Oradea

Demarat în urmă cu trei luni, la acest curs participă în prezent 30 de câini adoptaţi, alături de proprietarii lor.

„Am pornit această acţiune gratuită de dresaj ca să le dăm curaj oamenilor să adopte un câine. Să ajutăm şi pe cei de la Adăpostul Grivei. Săptămâna trecută a fost Ziua animalelor, dar şi Ziua Educaţiei. Ce bine ar fi să avem cu toţii câini educaţi! O să vedeţi în spectacolul de Ziua oraşului, pe 13 octombrie, ce frumos lucrează deja câinii adoptaţi. Avem şi un Ciobănesc mioritic adoptat şi un Husky. Oamenii au cumpărat câini când a fost pandemie, dar apoi unii au renunţat la ei. Şi aici am dorit noi să ajutăm”, a declarat, pentru AGERPRES, instructorul dresor Florin Neagu.

O parte din cei care vor da spectacol au fost surprinşi în week-end în timpul unei repetiţii, în Parcul 1 Decembrie, locul evenimentului de ziua oraşului. Însă antrenamentele celor adoptaţi au loc pe un teren de circa 500 de metri pătraţi, primit de la Primărie, pe malul pârâului Peţa, un loc viran pe care asociaţia l-a amenajat şi îl întreţine.

Numărul actual al cursanţilor se modifică, de la lună la lună, pe măsură ce au loc noi adopţii la Adăpostul Grivei. Cursul durează circa un an, însă comportamentul câinilor poate fi îmbunătăţit încă de la primele lecţii.

„Animalele vin, în general, cu multe traume, sunt speriate sau fricoase şi sar să se bată din teamă, pentru autoapărare. Cu cei mai agresivi lucrăm separat o vreme, până îi vindecăm, să spun aşa. Cel mai bun tratament este dragostea, pentru că astfel se liniştesc şi capătă încredere în oameni”, a precizat dresorul.

Trei reguli importante sunt de aplicat, spune instructorul: proprietarul trebuie să înveţe să-şi cunoască câinele (comportamentul), să ştie să-l controleze şi să îi asigure cele necesare, hrană, îngrijire şi plimbare.

Educarea câinilor cuprinde două capitole mari: disciplină şi socializare. În primul rând, câinele învaţă noţiuni de disciplină, adică răspunsul la comenzi esenţiale: Stai!, Culcat!, Şezi!, Aşteaptă!. Şi apoi învaţă cum să meargă la pas, cum să refuze hrana de la străini, cum să sară peste obstacole, cum să parcurgă un traseu de concurs. Pentru socializare, animalele sunt învăţate să se cunoască între ele şi să se joace, în loc să se ia la bătaie, după care, în grupuri, ies cu toţii la plimbare în oraş, în lesă, fără botniţă.

„Visul meu este să putem călători cu câinii peste tot în oraş, chiar şi în mijloacele de transport în comun. Dar pentru asta ar trebui să fie toţi dresaţi, dar cine să îi verifice? Este mai complicat. Se ştie că oamenii îşi aleg rasele de câini care seamănă cu chipul lor. Dacă analizaţi relaţia câine – stăpân, o să vedeţi ce bine seamănă unul cu altul. Şi la obiceiuri. Dacă stăpânul e încăpăţânat şi câinele e la fel. Este interesant că influenţăm astfel nu numai asupra câinelui,” a spus Neagu.

Proprietarii care au adoptat un câine şi care urmează cursul de dresaj primesc şi trei şedinţe gratuite la coafura Betty’s Pet Spa din oraş, proprietar Bernadette Xenia Paina, partener al asociaţiei la evenimente. În plus, din drag pentru aceste patrupede, ea le dăruieşte şi alte cadouri, recompense sau jucării.

Ca şi la spectacolele anterioare, foarte bine primite de public, din aprilie, de 1 Mai şi de 1 Iunie, cel din 13 octombrie, de Ziua oraşului Oradea (12 Octombrie), va fi oferit de 13 câini dresaţi, adoptaţi şi neadoptaţi, alături de proprietari. Se va prezenta un program alcătuit din momente individuale sau cu doi câini şi de grup. Un moment special de dresaj va fi susţinut de invitatul Valentin Bereczki, crescător de Ciobănesc german, multiplu premiat.

În cele din urmă, spectatorii vor putea urmări un atac la persoană şi un atac la distanţă, în care „infractorul” va fi însuşi dresorul Florin Neagu. După ce se termină spectacolul, persoanele din public, fie copii sau adulţi, care doresc să interacţioneze cu protagoniştii show-ului îşi vor putea face fotografii împreună, vor putea să îi mângâie sau să parcurgă o tură pe obstacole cu câinele preferat.

„Acesta este motivul pentru care facem spectacole: să vadă oamenii că se poate lucra foarte bine cu câinii dresaţi, că modul de comportare al animalului depinde de educaţia primită de acesta”, a menţionat dresorul.

Din echipa de organizare a asociaţiei fac parte, alături de Florin Neagu, Forró Enikő, care şi-a adoptat câinele Archie, precum şi dresorul Nelu, aşa cum îl ştiu toţi, care deţine un atestat pentru terapia cu câini, nefolosit însă din cauza reticenţei unor instituţii şi asociaţii locale.

Potrivit specialistului în terapia asistată, câinele îi ajută pe copiii bolnavi sau speciali să comunice, să iasă din universul lor, să se liniştească şi să se bucure de iubire necondiţionată din partea animalelor dresate în mod adecvat.

„Eu am o experienţă foarte frumoasă cu câinele meu Archie în relaţie cu bebeluşii, fie în parc, în cetate, pe unde ne plimbăm. Chiar în faţa blocului aseară ne-am întâlnit cu un copilaş mai mic decât Archie, care nici el nu are mai mult de doi ani. S-au jucat foarte frumos. După spectacole, oferim posibilitatea copiilor din public să se joace cu căţeii, îi iau de lesă şi îi trec prin obstacole, se bucură foarte mult, deşi sunt copii străini de câinii noştri. Dar, fiindcă sunt dresaţi, sunt docili şi comunicativi”, a declarat, pentru AGERPRES, Forró Enikő.

Un alt iubitor al câinilor, Marius Luncă a povestit că familia sa a adoptat căţeluşa Iulia pentru că era fugară… din Ucraina. Aceasta a ajuns în adăpostul orădean adusă de proprietarul unei firme de transport care avea inclusiv curse prin Oradea. Povestea şi fotografiile cu căţeluşa găsită la marginea unei păduri i-au emoţionat şi determinat să o adopte. Fetiţa lui, Leila, a mărturisit că îi face plăcere să aibă grijă de căţeluşă, îi dă de mâncare şi recompense când învaţă ceva nou, o scoate seara la plimbare şi o duce la controale medicale.

Pentru Vajnágyi László, pasiunea pentru câini a început în urmă cu 20 de ani, când era membru al asociaţiei Agility. După moartea căţelului din familie, au adoptat câinele unor prieteni nevoiţi să-l cedeze. Fetiţa lui László s-a ataşat şi lucrează foarte bine cu Aldo, cu care participă, de şase luni, la acţiunile asociaţiei.

Adăpostul Grivei oferă, în prezent, găzduire, pentru 80 de câini. În medie, în fiecare lună se fac circa 40 sau 50 de adopţii, dar mai intră în jur de 50 – 60 de exemplare, capturate de pe străzile din Oradea, Zona Metropolitană şi trei municipii – Beiuş, Marghita, Salonta şi oraşul Aleşd (unde sunt adăposturi temporare). Administraţia Domeniului Public Oradea răspunde şi altor solicitări din judeţ pentru adunarea câinilor vagabonzi, venite din partea autorităţilor locale.

Ce măsuri de securitate vor fi luate după incendiul de la Parlament? Anunțul făcut de șeful Camerei Deputaților: ‘Nu cred că este nevoie de a patra entitate’

VIDEO Complexul labirint subteran construit de Hezbollah: Tunelurile duc până în Israel