Curtea de Apel Bucureşti: În nicio împrejurare, funcţia de conducere nu a fost utilizată pentru a influenţa activitatea judecătorilor, pentru a induce sau sugera vreo soluţie în cauzele aflate pe rol, ori pentru a exercita presiuni / Mesaj pentru public

 

 

Curtea de Apel Bucureşti a transmis, luni seară, alături de date despre schimbarea completurişor în ultimii trei ani şi un mesaj către magistraţi, avocaţi şi publicul larg, în care se arată că, în nicio împrejurare, funcţia de conducere nu a fost utilizată pentru a influenţa activitatea judecătorilor, pentru a induce sau sugera vreo soluţie în cauzele aflate pe rol, ori pentru a exercita presiuni.

Curtea de Apel Bucureşti a transmis, luni seară, un mesaj către corpul judecătorilor, al procurorilor şi al avocaţilor.

”Este important ca întregul corp al magistraţilor – judecători şi procurori -, precum şi avocaţii să fie asiguraţi că măsurile administrative adoptate la nivelul Curţii de Apel Bucureşti au vizat şi vizează exclusiv respectarea regulilor de organizare şi funcţionare a instanţei, astfel cum acestea sunt prevăzute de lege şi de regulamentele aplicabile. În nicio împrejurare, funcţia de conducere nu a fost utilizată pentru a influenţa activitatea jurisdicţională a judecătorilor, pentru a induce sau sugera vreo soluţie în cauzele aflate pe rol, ori pentru a exercita presiuni de orice natură asupra completurilor de judecată, se arată în document.

Potrivit acestuia, nu există nicio sesizare sau plângere care să reclame o astfel de conduită.

”De asemenea, măsurile administrative nu au avut şi nu pot avea ca scop deturnarea procedurilor judiciare sau afectarea independenţei judecătorilor, ci exclusiv asigurarea funcţionării normale, eficiente şi legale a instanţei, în interesul actului de justiţie şi al justiţiabililor”, se mai arată î=n mesajul către magistraţi.

Reprezentanţii instaţei au transmis şi un mesaj către public.

”Curtea de Apel Bucureşti rămâne ferm angajată în respectarea principiilor de legalitate, transparenţă şi imparţialitate, care guvernează activitatea instanţei. Funcţionarea Curţii se realizează exclusiv în cadrul normelor legale şi al procedurilor instituţionale, iar orice afirmaţie contrară este infirmată de datele obiective şi documentele oficiale. În acelaşi timp, este important ca publicul să cunoască faptul că judecătorii Curţii de Apel Bucureşti îşi desfăşoară activitatea într-un context de supraîncărcare semnificativă, gestionând un volum foarte mare de cauze, adesea în condiţii dificile şi cu resurse limitate. Cu toate acestea, actul de justiţie a fost realizat cu profesionalism, responsabilitate şi respectarea standardelor de calitate, fiind pronunţate hotărâri care reflectă un nivel ridicat de competenţă şi dedicare”, se arată în mesaj.

Potrivit documentului citat, ”acest efort constant al judecătorilor instanţei reprezintă o garanţie a faptului că, dincolo de orice presiuni sau provocări, Curtea de Apel Bucureşti îşi îndeplineşte misiunea de a asigura o justiţie corectă, independentă şi orientată către interesul public”.

Judecătorul Raluca Moroşanu, de la Curtea de Apel Bucureşti declara că susţine afirmaţiile judecătorului Laurenţiu Beşu – care apare în materialul de presă – ea reclamând situaţia ”toxică şi încordată” din instituţie.

”Am venit aici să îl susţin pe colegul Laurenţiu Beşu, tot ce a spus el acolo e adevărat, dacă va fi contrazis este o minciună. Aici, la Curtea de Apel Bucureşti, muncim foarte mult, conducerea nu ne ajută de niciun fel (…) Suntem terorizaţi pur şi simplu cu acţiuni disciplinare şi cu tot ce ştiţi dumneavoastră că se întâmplă. Nu vreau să vă spun cum este atmosfera şi în ce situaţie toxică şi încordată suntem”, a declarat Raluca Moroşanu, judecător la Secţia 1 Penală a Curţii de Apel Bucureşti.

Declaraţiile judecătoarei au fost făcute pe neaşteptate, în debutul conferinţei de presă organizate de Curtea de Apel Bucureşti. Ulterior, preşedintele CAB, Liana Arsenie, a afirmat că cere verificarea tuturor acuzaţiilor aduse.

 

Medicul Gindrovel Dumitra: Recomandăm ca orice persoană care prezintă simptomatologie respiratorie, indiferent că e vorba de gripă sau altceva, în momentul în care merge în colectivitate să-şi pună mască

Peste 8.200 de consumatori, în continuare nealimentaţi cu energie electrică în judeţul Alba / Pe toate drumurile se circulă în condiţii de iarnă