Curtea de Apel Constanţa a decis că Arhiepiscopul Tomisului, Înalt Prea Sfinţitul Teodosie, poate fi judecat în dosarul în care este acuzat de cumpărare de influenţă, însă decizia magistraţilor nu este definitivă şi poate fi atacată în trei zile de la comunicare.
Curtea de Apel Constanţa a respins, joi, cererile prin care era contestată legalitatea actelor de urmărire penală.
”În baza art. 345 alin.1 Cod procedură penală, respinge, ca nefondate, cererile privind constatarea neregularităţii actului de sesizare, nelegalitatea actelor de urmărire penală şi neloialitatea administrării probatoriului, formulate de către inculpaţii Petrescu Teodosie şi Petre Ilie. În baza art. 346 alin. 2 Cod procedură penală constată legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul nr183/9/P/2023 întocmit la data de 26.04.2024 de Parchetul de pe Înalta Curte de Casaţia şi Justiţie – Serviciul Teritorial Constanţa, prin care s-a dispus trimiterea în judecată a inculpaţilor: Petrescu Teodosie pentru săvârşirea infracţiunii de cumpărare de influenţă, prev. de art.6 din Legea 78/2000 raportat la art.292 alin.1 C.pen şi Petre Ilie pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la cumpărare de influenţă, prev. de art. 48 C.pen. rap. la art.6 din Legea 78/2000 în ref. la art.292 alin.1 C.pen. În temeiul aceloraşi dispoziţii procedurale, constată legalitatea administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală”, se arată în minuta Curţii de Apel Constanţa.
Astfel, instanţa a decis că poate începe judecata pe fond în acest dosar.
Decizia Curţii de Apel Constanţa nu este definitivă şi poate fi atacată în termen de trei zile de la comunicare.
Procurorii DNA l-au trimis în judecată pe IPS Teodosie, în luna mai a acestui an.
”În luna iulie a anului 2023, inculpatul Petrescu Teodosie, în calitatea menţionată mai sus, ar fi promis unui om de afaceri (martor în cauză) suma de 160.000 lei, reprezentând un procent de 20% din suma de 800.000 lei, pe care acesta din urmă ar fi trebuit să o obţină pentru Arhiepiscopia Tomisului, în urma folosirii influenţei pe care ar fi afirmat că ar fi avut-o asupra funcţionarilor cu drept de decizie în această privinţă din cadrul Secretariatului de Stat pentru Culte. Suma de 800.000 lei ar fi urmat să fie utilizată pentru finanţarea unor lucrări de construcţie ori reabilitare a unităţilor de cult aflate în subordinea Arhiepiscopiei Tomisului”, au transmis procurorii DNA.
Ancheta DNA a pornit după o investigaţie Recorder publicată în toamna anului trecut.
Avocaţii lui IPS Teodosie au contestat probele procurorilor DNA şi au cerut ca acestea să fie eliminate.