Curtea Supremă a Statelor Unite nu a pronunţat vineri o decizie privind legalitatea tarifelor vamale extinse impuse de administraţia lui Donald Trump, menţinând incertitudinea pe pieţe într-un dosar cu implicaţii majore pentru politica comercială şi situaţia fiscală a SUA. Deşi existau aşteptări ca hotărârea să fie publicată, instanţa a emis o singură opinie, fără legătură cu tarifele. Următorul val de decizii este programat pentru miercuri, relatează CNBC.
Cazul vizează utilizarea de către Casa Albă a International Emergency Economic Powers Act (IEEPA) pentru a introduce tarifele. Judecătorii trebuie să stabilească dacă această bază legală este validă şi, în caz contrar, dacă importatorii care au plătit deja taxele trebuie despăgubiţi. Analiştii nu exclud însă o soluţie intermediară, cu puteri limitate acordate administraţiei şi rambursări parţiale.
Secretarul Trezoreriei, Scott Bessent, a anticipat o decizie ”hibridă”, subliniind că nivelul general al încasărilor din tarife ar putea fi menţinut chiar şi în cazul unei înfrângeri parţiale în instanţă, prin utilizarea altor instrumente legale. El a avertizat însă că eventualele rambursări ar putea pune presiune pe eforturile de reducere a deficitului bugetar, în condiţiile în care tarifele au adus aproximativ 195 miliarde de dolari în anul fiscal 2025 şi încă 62 miliarde în 2026.
Pentru economie, consecinţele pot fi mixte. Potrivit economistului Jose Torres de la Interactive Brokers, blocarea tarifelor ar afecta planurile de relocalizare a producţiei şi ar putea duce la costuri mai mari de finanţare pentru stat, dar ar sprijini profiturile companiilor prin reducerea preţurilor la inputuri şi fluidizarea comerţului.
Analiştii de la Morgan Stanley consideră că instanţa are ”spaţiu semnificativ pentru nuanţe”, inclusiv posibilitatea de a restrânge aplicarea tarifelor fără a le elimina complet sau de a limita utilizarea lor viitoare. Ei notează că administraţia ar putea adopta o abordare mai prudentă, pe fondul presiunilor politice legate de costul vieţii.
Până la verdict, efectele tarifelor au contrazis unele prognoze: impactul asupra inflaţiei a fost limitat, iar deficitul comercial al SUA s-a redus semnificativ, atingând în octombrie cel mai scăzut nivel din 2009. Decizia Curţii va clarifica dacă acest regim tarifar rămâne un pilon central al politicii economice americane sau dacă va trebui recalibrat.


