Dâmboviţa: Medic de familie, trimis în judecată după ce a cerut şi a primit bani de la o pacientă pentru a-i elibera un bilet de trimitere

Un medic de familie a fost trimis în judecată de procurorii din judeţul Dâmboviţa pentru luare de mită, după ce a cerut şi a primit bani de la o pacientă pentru a-i elibera un bilet de trimitere.

Potrivit Direcţiei Generale Anticorupţie (DGA), procurorul desemnat din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Dâmboviţa a întocmit rechizitoriul şi a dispus trimiterea în judecată a unei persoane, medic de familie, pentru luare de mită.

”În fapt, în cursul anului 2024, aceasta a pretins şi primit o sumă de bani necuvenită de la o pacientă, denunţătoare în cauză, în legătură cu atribuţiile sale de serviciu, mai exact pentru eliberarea unor înscrisuri medicale. Astfel, suma de bani a fost remisă în schimbul eliberării unui bilet de trimitere pentru efectuarea de investigaţii de specialitate, în condiţiile în care serviciile medicale prestate în cadrul cabinetului medical individual erau decontate de inculpată în totalitate în baza contractului de asigurări sociale de sănătate încheiat de pacientă cu CNAS, astfel încât serviciul prestat pacientei ar fi trebuit să aibă caracter gratuit”, a arătat sursa citată.

O biserică incendiată în Africa de Sud, în urma unui atac al unui predicator la o şcoală din Johannesburg

Questo, startup-ul românesc de călătorii utilizat de 500.000 de persoane la nivel mondial, lansează o nouă rundă de finanţare pe SeedBlink pentru a-şi extinde oferta