Poliţiştii dâmboviţeni au efectuat, vineri, cinci percheziţii într-un caz de evaziune fiscală şi delapidare, informează IPJ Dâmboviţa.
Percheziţiile au fost efectuate în în municipiul Bucureşti, trei, una în judeţul Dâmboviţa şi cealaltă în judeţul Ilfov. La sediul poliţiei, vor fi conduse patru persoane pentru audieri.
„Investigaţiile sunt efectuate sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de evaziune fiscală şi delapidare, stabilindu-se că, în perioada februarie 2024 – prezent, doi bărbaţi, unul din Bucureşti şi celălalt din Târgovişte, ar fi comercializat produse medicale (seringi, mănuşi, tifon, dezinfectant de suprafeţe etc.), către diverşi medici stomatologi din Bucureşti, fără a deţine acte de provenienţă. Produsele medicale ar fi fost sustrase din gestiune de soţia unuia dintre cei doi bărbaţi, aceasta lucrând ca magazioner la un spital din Bucureşti”, precizează IPJ Dâmboviţa.
Prejudiciul urmează a fi stabilit.
Poliţia mai informează că în acest caz continuă cercetările, sub coordonarea procurorului de caz, urmând să fie dispuse măsurile prevăzute de lege. AGERPRES/(AS-autor: Cornelia Dumitru, editor: Karina Olteanu, editor online: Ady Ivaşcu)