Dâmboviţa: Percheziţii într-un dosar care vizează introducerea în ţară de arme de foc şi muniţii de către o persoană fizică / Armele, aduse din Turcia şi ulterior comercializate – FOTO

Poliţiştii şi procurorii fac, luni, 11 percheziţii într-un dosar penal care vizează introducerea în ţară de arme de foc şi muniţii de către o persoană fizică. Armele, aduse din Turcia, au fost depozitate în judeţul Dâmboviţa, fiind ulterior comercializate.

”În cursul zilei de azi, 9 februarie 2026, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Secţiei de urmărire penală a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, poliţiştii Direcţiei de Combatere a Criminalităţii Organizate, împreună cu cei ai Direcţiei Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase din Poliţia Română, efectuează 11 percheziţii domiciliare în judeţul Dâmboviţa într-un dosar având ca obiect săvârşirea infracţiunilor de nerespectarea regimului armelor şi al muniţiilor şi contrabandă calificată”, anunţă, luni, Parchetul General.

Potrivit procurorilor, cercetările vizează activitatea unei persoane fizice care ar fi adus în ţară, din Turcia, arme de foc letale şi muniţii pentru arme de foc letale, cu scopul comercializării lor cu sprijinul altor persoane.

”După introducerea în ţară, armele au fost depozitate în judeţul Dâmboviţa, fiind  vândute ulterior către diverse persoane pe raza aceluiaşi judeţ”, au mai transmis procurorii.

Activităţile beneficiază de sprijinul poliţiştilor Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Neamţ, Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti, inspectoratelor de poliţie judeţene Buzău şi Dâmboviţa, Direcţiei pentru Protecţia Animalelor, al specialiştilor criminalişti din cadrul Institutului Naţional de Criminalistică, al luptătorilor Serviciului pentru Intervenţii şi Acţiuni Speciale, precum şi al Brigăzii Speciale de Intervenţie a Jandarmeriei.

 

 

 

„Un Twin Peaks” local. Bulgaria urmăreşte un caz desprins parcă din filmele de groază, după ce au fost descoperite cadavrele a trei persoane suspectate de o triplă omucidere

Superliga: Schimb de portari – Cătălin Căbuz semnează cu FC Argeş, iar David Lazar face pasul spre Hermannstadt