Dâmboviţa: Un primar PSD se declară demobilizat de declaraţiile lui Ciolacu că l-ar putea pune premier pe Ciucă

Primarul PSD din localitatea dâmboviţeană Niculeşti, Dorinel Soare, a declarat duminică, la conferinţa extraordinară a PSD Dâmboviţa, că este demobilizat de declaraţiile liderului partidului, Marcel Ciolacu, care a afirmat că dacă ar ieşi preşedinte, l-ar nominaliza pe Nicolae Ciucă premier.

„Nu sunt de acord cu ceea ce a spus preşedinte nostru, că dacă va ieşi preşedintele ţării, va pune un prim ministru de la ăia. Păi, mă demobilizează pe mine, cel puţin. Adică cum? Eu lupt să îi bat pe ăştia şi apoi să pună de la ei?! Nu o văd ca pe o chestiune normală. Eu cred că ar trebui să nuanţăm chestiunea asta şi să fim puţin mai combativi, aşa”, a spus Dorinel Soare.

Acesta a ţinut să îi transmită mesajul său lui Marcel Ciolacu.

„Noi nu avem acolo un purtător de cuvânt? Vă întreb ca să îi transmiteţi”, i s-a adresat primarul lui Victor Ponta, consilier onorific al premierului Ciolacu.

Victor Ponta a fost prezent la Conferinţa extraordinară a PSD Dâmboviţa de duminică, unde a fost votat drept candidat pe primul loc pe lista de la Camera Deputaţilor.

Dorinel Soare este primar în Niculeşti din 1990, fiind unul dintre cei mai vechi edili din judeţ.

Marcel Ciolacu a declarat la începutul acestei săptămâni, la emisiunea Jurnalul de Seară de la Digi24, că l-ar nominaliza pe Nicolae Ciucă pentru funcţia de prim-ministru al României, dacă ar câştiga alegerile prezidenţiale.

„Categoric, n-am nici cea mai mică reţinere. În privinţa domnului Ciucă chiar nu am nicio reţinere”, a spus Ciolacu, întrebat dacă l-ar nominaliza prim ministru pe Nicolae Ciucă. AGERPRES / (A – autor: Cornelia Dumitru, editor: Marius Frăţilă, editor online: Andreea Preda)

Sursa: www.agerpres.ro

VIDEO Geoană, atac ‘răutăcios’ la adresa lui Ciolacu: ‘Asta a fost răutăcioasă, dar adevărată!’

Viktor Orbán: Italienii şi ungurii sunt două popoare luptătoare pentru libertate. Nu îşi vor ceda niciodată ţara străinilor