Fostul mare campion al gimnasticii româneşti, Dan Grecu, care a murit, joi noapte, la 74 de ani, va fi înmormântat, sâmbătă, la Braşov, cu onoruri militare.
Potrivit Federaţiei Române de Gimnastică, cei care doresc să îi aducă un ultim omagiu lui Dan Grecu o pot face începând de vineri după amiază la Capela Cimitirului Municipal din Braşov.
Slujba de înmormântare, cu onoruri militare, va avea loc sâmbătă, de la ora 13.00, la biserica Cimitirului municipal din Braşov.
Dan Grecu, campion mondial şi poreclit ”stăpânul inelelor” pentru evoluţiile sale la inele, a murit la vârsta de 74 de ani.
Dan Grecu a fost primul campion mondial la gimnastică al României, cucerind medalia de aur la inele în 1974, la Varna, Bulgaria. A fost şi primul gimnast român medaliat la Campionatele Europene (argint în 1973, Grenoble) şi a adus României prima medalie olimpică masculină la gimnastică, bronzul la Montreal, în 1976. A participat la trei ediţii ale Jocurilor Olimpice ca sportiv şi, mai târziu, a contribuit la alte şase ca antrenor şi arbitru, un palmares greu de egalat.
După ce o accidentare severă în timpul Jocurilor Olimpice de la Moscova 1980 i-a încheiat cariera competiţională, Dan Grecu a ales să continue să inspire generaţii de sportivi, devenind unul dintre cei mai respectaţi antrenori ai lotului masculin de gimnastică. Sub îndrumarea sa, echipa României a câştigat numeroase medalii la Campionate Mondiale, Europene şi Jocuri Olimpice, culminând cu bronzul olimpic pe echipe în 2004, bronzul mondial în 1995 şi aurul european în 2002 şi 2004.
Pentru întreaga sa contribuţie, Dan Grecu a fost onorat anul acesta cu Colanul de Aur de Comitetul Olimpic şi Sportiv Român, un simbol al recunoştinţei faţă de o viaţă dedicată sportului.