„Mă bucură nemurirea Părintelui Cleopa prin canonizarea sa săptămâna asta. Îi îndemn pe profesorii de religie din școli să-l amintească mai des elevilor. Părinților ofensați de religia din școli le-aș spune că filosofia Părintelui Cleopa este la fel de frumoasă ca cea budistă, pe care o share-uiți pe social media.
Opozanții religiei de la noi au o problemă cu religia noastră, dar admiră orice vorbă spusă de vreun guru, pentru că e greu să rămâi tu însuți când toți ceilalți vor să te facă altceva… Căutați-l pe Sfântul Cleopa! Fotografia este făcută «acasă» la el, la Sihăstria, împreună cu Părintele Vasile, care l-a cunoscut… Și aceasta este o parte din gândirea Părintelui Cleopa despre noi toți – bogați, săraci, tineri, frumoși: «Aţi auzit ce suntem? Umbra norului pe pământ şi altceva nimic.
Nu pune bază pe faptul că azi eşti sănătos, că eşti frumos, că eşti bogat sau că eşti tânăr! Astea sunt umbre şi vise. Viaţa noastră e un vis, scurt și trecător, și tot ce luăm cu noi când plecăm este ceea ce avem în inimă.
De asta e mai valoroasă inima cu iubire decât mintea cu cunoștințe»”, a fost mesajul transmis de Dan Negru.