Dan Petrescu, furios după egalul cu FCSB: ‘Arbitrul a stricat meciul. Meritam victoria’

CFR Cluj a jucat în inferioritate numerică din minutul 28. Meriton Korenica a văzut direct cartonașul roșu după o intrare dură la David Kiki. Dan Petrescu a protestat pe teren, dar și după meci.

„Vreau să felicit echipa mea. A făcut un meci extraordinar. Sunt nemulțumit doar de primul minut, când am luat gol. În rest, au jucat excelent. Îmi pare rău că arbitrul a stricat meciul și a dat un roșu la un asemenea meci, când băiatul a vrut să dea gol și l-a faultat poate din greșeală. Și în 10 contra 11 am jucat foarte bine. Meritam victoria sută la sută, dar ăsta e fotbalul câteodată.

La pauză, le-am zis că, în afară de prima fază, au jucat excelent. Mi-aș fi dorit o victorie, și ei la fel. Chiar dacă pierdeam, nu aveam ce să le reproșez.

(n.r – întrebat dacă CFR va face multe transferuri în vară) Nu știu, rămâne de văzut.

(n.r – întrebat ce își propune CFR în Europa) Să ajungă cât mai departe”, a spus Petrescu.

ROMATSA a realizat anul trecut profit, dar pentru 2025 estimează o scădere

Sperma unui donator cu risc de cancer, folosită pentru conceperea a cel puţin 67 de copii în Europa / Discuţii despre stabilirea unei limite privind numărul de copii pe care îi poate avea un singur donator