Întrebat dacă a fost pus sub control judiciar, Piedone a răspuns: „Nu, nu am nicio măsură”
Chestionat despre natura dosarului, dacă este un dosar politic făcut la comandă în contextul în care s-a vehiculat că va candida la Primăria Generală a Capitalei”, Piedone a spus că nu poate face declarații.
Piedone a adăugat că este vorba despre un „război” între Sorin Susanu, fost șef al corpului de control al ANPC, și Horia Constantinescu, șeful Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor (CJPC) Constanţa, și că „Sușanu înregistrează pe toată lumea”.
Referitor la declarațiile viitoare, Piedone a spus că „din această clipă, orice declarație o va da în fața procurorului” și că va veni de fiecare dată când va fi invitat la audieri.
Rușanu spune că nu se consideră o victimă
„În dimineața zilei de 7 martie 2025 au început controale pe zona Văii Prahovei, anunțate în presa centrală și pe rețelele de socializare. Societatea noastră și managerii societății nu au primit niciun fel de informații despre aceste controale dispuse, iar controalele ANPC, DSV, DSP, etc sunt frecvente în Sinaia”, a declarat Rușanu, pentru Digi 24.
„Curățenia și calitatea sunt standarde în hotelul nostru, recunoscut și apreciat de toți clienții. Este problema domnului Piedone, curajul lui, că a încercat să controleze multinaționale. Nu sunt victimă, nu mă victimizez. Dumneavoastră nu ați constatat că Piedone a verificat multinaționale? A mai făcut cineva în afară de el asta? nici măcar ANAF”, a punctat Rușanu.
Ce a anunțat DNA
DNA a anunțat marți că procurorii fac cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârșirea unor infracțiuni asimilate infracțiunilor de corupție, de către funcționari publici și complici ai acestora.
„În cursul zilei de 22 iulie 2025, ca urmare a obținerii autorizărilor legale de la instanța competentă, sunt efectuate percheziții domiciliare în 5 locații situate pe raza municipiului București și a județelor Ilfov, Prahova și Constanța, dintre care una este sediul unei instituții publice, restul reprezentând domiciliile unor persoane fizice sau sediile/punctele de lucru ale unor societăți comerciale”, a transmis Biroul de Informare și Relații Publice al DNA.
Surse MEDIAFAX susțin că Piedone ar fi divulgat informații care nu erau destinate publicității unui operator economic. Practic, firma ar fi fost informată de un control care urma să fie făcut de reprezentanții ANPC. Printre altele, procurorii fac percheziții la Bragadiru, la reședința lui Piedone, dar și la Sinaia, unde se află sediul firmei. De asemenea, procurorii au ajuns la complexul rezidențial din Mamaia Nord unde este cazat șeful Protecției Consumatorilor.