Danemarca va parașuta ajutoare în Gaza

Știri de azi | Danemarca va parașuta ajutoare în Gaza - Știri de azi |
#image_title

“Am decis să participăm la o lansare aeriană de ajutoare deasupra Gazei. Există o fereastră deschisă până la sfârşitul lunii august, timp în care Israelul a permis intrarea în spaţiul său aerian”, a declarat ministrul de externe danez Lars Lokke Rasmussen la încheierea unei şedinţe a Parlamentului de la Copenhaga.

Rasmussen a menţionat că aceasta nu reprezintă o metodă “optimă” pentru a furniza asistenţă umanitară, ci mai degrabă o “soluţie de urgenţă” şi nu a dorit să specifice în ce va consta contribuţia daneză.

“Nici nu putem garanta că va fi posibil deoarece trebuie soluţionate unele lucruri, dar am putea efectua una sau două lansări de ajutoare în această fereastră” de timp, a mai declarat Rasmussen.

Ministerul italian al Apărării a anunţat sâmbătă zborul unui prim avion cu ajutoare umanitare destinate populaţiei din Fâşia Gaza, urmând ca, timp de o săptămână, să aibă loc zilnic câte un zbor.

Peste 61.000 de persoane au fost ucise în Fâşia Gaza de la începutul ofensivei israeliene în octombrie 2023, situaţie denunţată drept genocid de ţări precum Africa de Sud în faţa Curţii Internaţionale de Justiţie (CIJ).

Genocid este termenul folosit şi de organizaţii internaţionale şi israeliene pentru drepturile omului pentru a descrie ceea ce se întâmplă în enclava palestiniană asediată de trupele israeliene.

Sursa: www.stiripesurse.ro

Știri de azi | Zvon exploziv: ‘Ucraina este gata să cedeze teritoriile ocupate Rusiei în schimbul aderării la NATO’ (The Telegraph) - Știri de azi |

Zvon exploziv: ‘Ucraina este gata să cedeze teritoriile ocupate Rusiei în schimbul aderării la NATO’ (The Telegraph)

Știri de azi | Consiliul Europei îndeamnă statele membre să înceteze livrarea de arme către Israel - Știri de azi |

Consiliul Europei îndeamnă statele membre să înceteze livrarea de arme către Israel