Michael D’Angelo Archer, născut la 11 februarie 1974 în Richmond, Virginia, a decedat la New York la vârsta de 51 de ani. Numele său rămâne legat de renaşterea muzicii soul şi R&B la sfârşitul secolului XX.
Decesul său a fost anunţat de un reprezentant al artistului: „Cu profundă tristeţe confirm decesul lui Michael D’Angelo Archer. Este o pierdere monumentală, nu numai pentru familia şi cei dragi, ci şi pentru milioane de oameni din întreaga lume care au fost atinşi de arta sa revoluţionară”.
„D’Angelo era un geniu, o forţă a naturii a cărei muzică a transformat peisajul soul şi R&B. Mai important încă, era un fiu iubit, un frate şi un prieten a cărui absenţă lasă un gol imens”.
D’Angelo a crescut ca un copil minune: cântând încă de la vârsta de doi ani şi jumătate, a făcut din muzică vocaţia sa începând de la 15 ani. În 1995, albumul său de debut, „Brown Sugar”, a pus bazele mişcării neo-soul datorită vocii sale expresive, revoluţionând abordarea R&B contemporan.
Apariţia sa a coincis cu cea a altor voci inovatoare. Între 1997 şi 1998, Erykah Badu cu Baduizm şi Lauryn Hill cu The Miseducation of Lauryn Hill au propulsat neo-soulul către o vizibilitate comercială neaşteptată, formând o trinitate artistică care a redefinit contururile soulului modern.
Capodopera sa, „Voodoo”, a fost lansată în 2000, după înregistrările efectuate la Electric Lady Studios din New York. Albumul era rezultatul unei colaborări unice: colectivul Soulquarters, fondat de D’Angelo împreună cu bateristul Questlove şi producătorul J Dilla, reunea o constelaţie de artişti, printre care Erykah Badu, trompetistul Roy Hargrove, claviaturistul James Poyser, Bilal, basistul Pino Palladino, precum şi Q-Tip, Mos Def, Talib Kweli şi Common.
„Voodoo” nu este doar un album: este un laborator în care hip-hopul, jazzul, funkul şi soulul dialogau fără ierarhii. În 2001, premiul Grammy pentru cel mai bun album R&B a răsplătit această îndrăzneală muzicală. Influenţa proiectului circula în ambele sensuri: D’Angelo se inspira din Q-Tip şi Dilla, care, la rândul lor, foloseau sunetul pe care el îl crea pentru a-şi explora propriile limite artistice.
În anii 2000, D’Angelo s-a retras treptat din lumina reflectoarelor. În decembrie 2014, a reapărut cu „Black Messiah”, sub numele de D’Angelo and the Vanguard. O revenire care i-a confirmat statutul de maestru al neo-soul-ului, câştigând trei premii Grammy: cel mai bun album R&B, cea mai bună melodie R&B pentru „Really Love” şi cea mai bună interpretare vocală masculină R&B pentru „Untitled (How Does It Feel)”. În total, D’Angelo a primit patru premii Grammy de-a lungul carierei sale.
